ULIȚÁRNIC, -Ă, ulițarnici, -ce, adj., s. m. și f. (Reg.) (Persoană) care bate ulițele, căreia îi place să-și piardă vremea umblând fără rost (pe uliță). – Uliță + suf. -arnic.

ULIȚÁRNIC, -Ă, ulițarnici, -ce, adj., s. m. și f. (Reg.) (Persoană) care bate ulițele, căreia îi place să-și piardă vremea umblând fără rost (pe uliță). – Uliță + suf. -arnic.

ULIȚÁRNIC, -Ă, ulițarnici, -e, adj. Care bate ulițele, căruia îi place să stea mult pe uliță; haimana, ulițar. Nu e bine să se ducă [femeia] nicăiri de acasă, ca să nu se facă copilul ulițarnic. MARIAN, NA. 132.

ulițárnic (reg.) adj. m., s. m., pl. ulițárnici; adj. f., s. f. ulițárnică, pl. ulițárnice

ulițárnic adj. m., s. m., pl. ulițárnici; f. sg. ulițárnică, pl. ulițárnice

ULIȚÁRNIC s. v. derbedeu, golan, haimana, vagabond.

ulițár(nic), -ă adj. (d. uliță). Fam. Căruĭa-ĭ place să stea mult pe uliță: copil ulițarnic.

ulițarnic s. v. DERBEDEU. GOLAN. HAIMANA. VAGABOND.

ulițarnic, -ă, ulițarnici, -e s. m., s. f. v. ulițar