ULICIOÁRĂ, ulicioare, s. f. Diminutiv al lui uliță; hudiță. – Uliță + suf. -ioară.

ULICIOÁRĂ, ulicioare, s. f. Diminutiv al lui uliță; hudiță. – Uliță + suf. -ioară.

ULICIOÁRĂ, ulicioare, s. f. Diminutiv al lui uliță. La pragul tău e plină ulicioara Și fetele își șopotesc in taină. GOGA, P. 30. Ea vine de la moară; Și jos în ulicioară Punîndu-și sacul, iacă, Nu-l poate ridica. COȘBUC, P. I 63. Ulicioara-i strîmtă și, din ziduri vechi, Vorbe, rîs și plînset sună în urechi. EMINESCU, O. IV 364.

ulicioáră s. f., g.-d. art. ulicioárei; pl. ulicioáre

ulicioáră s. f., g.-d. art. ulicioárei; pl. ulicioáre

ULICIOÁRĂ s. v. stradelă, străduță.

ulicioară f. uliță mică și strâmtă.

ulicĭoară f., pl. e (dim. d. uliță). Uliță mică, stradelă.

ulicioară s. v. STRADELĂ. STRĂDUȚĂ.