uliță definitie

2 intrări

13 definiții pentru uliță

ÚLIȚĂ, ulițe, s. f. 1. Drum îngust care străbate un sat (rar un oraș), mărginit de o parte și de alta de case; p. ext. stradă. ◊ Expr. A bate ulițele = a umbla fără rost, haimana; a hoinări. 2. (Colectiv) Oameni care locuiesc în casele de pe o uliță (1). [Pl. și: uliți] – Din sl. ulica.
ÚLIȚĂ, ulițe, s. f. 1. Drum îngust care străbate un sat (rar un oraș), mărginit de o parte și de alta de case; p. ext. stradă. ◊ Expr. A bate ulițile = a umbla fără rost, haimana; a hoinări. 2. (Colectiv) Oamenii care locuiesc în casele de pe uliță (1). [Pl. și uliți] – Din sl. ulica.
ÚLIȚĂ, ulițe și uliți, s. f. 1. Drum îngust, de obicei nepavat, în interiorul unui sat sau al unui oraș, mărginit de o parte și de alta de case sau împrejmuiri. V. stradă, străduță. Vedea în închipuire ulița mare a satului. DUMITRIU, N. 170. În piață, ne rupem cîrduri, apoi ne despărțim pe uliți ș-apucăm fiecare spre casă. VLAHUȚĂ, O. A. 234. Călugărul nostru trece... prin lungile șp întunecoasele ulițe. EMINESCU, N. 51. ◊ Expr. A bate ulițele = a umbla fără rost, a fi haimana. ◊ Fig. Încotro se întorcea viteazul, uliți, uliți făcea printre trîmbele de turci. ISPIRESCU, M. V. 24. Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți, Printre cetele păgîne trec, rupîndu-și large uliți. EMINESCU, O. I 148. 2. Oamenii care locuiesc într-o uliță (1). Aici la mine s-a strîns de frică toată ulița. CAMILAR, N. I 73.
úliță s. f., g.-d. art. úliței; pl. úlițe
úliță s. f., g.-d. art. úliței; pl. úlițe
ÚLIȚĂ s. v. stradă.
úliță (-țe), s. f.1. Drum. – 2. Pedeapsă înv. care consta în a biciui învinuiții pe stradă sau în piață. Sl. (bg., slov., rus.) ulica (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 438; Conev 81), cf. mag. utca. – Der. ulicioară, s. f. (drum îngust); ulicer, s. m. (Mold., vecin, persoană care locuiește pe aceeași stradă); ulițarnic, adj. (Mold., Trans., hoinar, pribeag). Țig. sp. ulicha „drum” (Besses 165) ar putea proveni din rom.
ÚLIȚĂ ~e f. 1) Drum îngust într-un sat. ◊ A bate ~ele a umbla fără rost; a hoinări. 2) Stradă nepavată. 3) Totalitate a locuitorilor din casele aflate de-a lungul unui astfel de drum sau al unei astfel de străzi. [G.-D. uliței] /< sl. ulica
uliță f. drum mărginit cu case de amândouă laturile, într’un oraș sau târg. [Rus. ULIȚA, stradă].
úliță f., pl. e (VR. 1925, 7, 34) și ĭ (vsl. rus. bg. úlica). Stradă.
uliță s. v. STRADĂ.
úliță, ulițe, s.f. – Drum care străbate un sat. ♦ (onom.) Uliță, Ulițe, nume de familie (24 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. ulica „stradă” (Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).
Uliț/ă, -ești v. Iulie 7.

uliță dex

Intrare: Uliță
Uliță
Intrare: uliță
uliță 2 pl. -i substantiv feminin
uliță 1 pl. -e substantiv feminin