UITUCEÁLĂ, uituceli, s. f. Faptul de a uita; lipsă de memorie sau de atenție, nebăgare de seamă; p. ext. distracție, zăpăceală. – Uituc + suf. -eală.

UITUCEÁLĂ, uituceli, s. f. Faptul de a uita; lipsă de memorie sau de atenție, nebăgare de seamă; p. ext. distracție, zăpăceală. – Uituc + suf. -eală.

UITUCEÁLĂ, uituceli, s. f. (Rar) Faptul de a uita, lipsă de memorie sau de atenție, nebăgare de seamă; p. ext. distracție, zăpăceală.

uituceálă s. f., g.-d. art. uitucélii; pl. uitucéli

uituceálă s. f., g.-d. art. uitucélii; pl. uitucéli

UITUCEÁLĂ s. (rar) uitucenie, uitucie. (~ unui om.)

uĭtucíe f. Vest. Defectu de a fi uĭtuc. – Și -ăcíe (vest) și -uceálă, pl. elĭ.

UITUCEALĂ s. (rar) uitucie. (~ unui om.)