UÍ2, uiesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A chiui, a hăuli, a aui. Pe cînd cuscrii uiesc și nuntașii pușcă, se află în curte o masă pusă și acoperită cu o față albă. MARIAN, NU. 638. Îi pun [miresei] potilatul pe cap și cuscrii uiesc. id. ib. 723.

UÍ2, uiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A chiui. – Din ui1.

UÍ vb. v. chioti, chiui, hăuli, striga, țipa.

ui vb. v. CHIOTI. CHIUI. HĂULI. STRIGA. ȚIPA.

úi, interj. – Vai: „Ui de mine, părinte” (Papahagi, 1925: 309: Vad). – Onomatopee (DEX, MDA).