UIMEÁLĂ s. f. (Învechit) Faptul de a (se) uimi (2); uluială, zăpăceală. Boala lîngorii... să ivește... cu uimeală de minte și de vorbă aiurea. PISCUPESCU, O. 264.

UIMEÁLĂ s. f. (Înv.) Faptul de a uimi; uluială, zăpăceală.

UIMEÁLĂ s. v. minunare, stupefiere, surprindere, uimire, uluială, uluire.

uĭmeálă f., pl. elĭ. Rar. Uĭmire.

uimeală s. v. MINUNARE. STUPEFIERE. SURPRINDERE. UIMIRE. ULUIALĂ. ULUIRE.