uger definitie

12 definiții pentru uger

ÚGER, ugere, s. n. Formațiune anatomică rezultată prin fuziunea mameloanelor la femelele animalelor mamifere. – Lat. uber, -eris.
ÚGER, ugere, s. n. Organ cărnos de secreție a laptelui la femelele animalelor mamifere; țâță. – Lat. uber, -eris.
ÚGER, ugere, s. n. Organ de secreție a laptelui la femelele animalelor mamifere. V. țîță, mamelă. Laptele bogat țîșnește din ugerele grase. SADOVEANU, O. I 50. [Capra] începu... să-și apropie ugerul de gurița copilașului. ISPIRESCU, L. 135. Erau unsprezece bursucei care se zvîrcoleau... subt ugerul mamei. ODOBESCU, S. III 42.
úger s. n., pl. úgere
úger s. n., pl. úgere
ÚGER s. (ANAT.) mamelă, țâță. (~ la mamifere.)
úger (-re), s. n. – Țîță. – Var. Mold. ulger, unger. Mr. udzire, istr. uger. Lat. ūbĕr (Pușcariu 1737; REW 9026), cf. romagn. uver, it. ubero, port. ubre. Schimbul consonantic ca în rubus › rug (după Pușcariu și Tiktin, prin analogie cu a suge). Legătura cu mag. ugyan (Cihac, II, 536) nu este probabilă.
ÚGER ~e n. (la femelele unor animale mamifere) Organ care secretă laptele. /<lat. uber, ~eris
uger n. organ ce servă de rezervoriu laptelui (la vaci). [Lat. UBEREM].
úger n., pl. e (lat. ûber, úberis [n.], scr. údhar, vgr. ûthar; germ. euter, engl. udder, it. ubero, sp. pg. ubre. P. b = g, cp. cu negură, negel). Organu (glandele mamelare) în care vaca (bivolița, capra, oaĭa) secretează și păstrează laptele: ugeru vaciĭ are patru țîțe. – Și unger (Mold. sud) și ulger (Mold. nord).
UGER s. (ANAT.) mamelă, țîță. (~ la mamifere.)
uger, ugere s. n. (vulg.d. femei) sân, mamelă.

uger dex

Intrare: uger
uger substantiv neutru