UDÁ, ud, vb. I. 1. Tranz. A umple, a acoperi, a îmbiba sau a stropi cu apă ori cu alt lichid; a băga, a muia ceva în apă sau în alt lichid; a înmuia (1), a umezi (2). ◊ Expr. A-și uda gura = a bea puțin, pentru a-și potoli setea. A uda prânzul (sau bucatele) = a bea în timpul mesei vin sau alte băuturi alcoolice. (Refl.) A i se uda ochii = a i se umple ochii de lacrimi. 2. Tranz. (Despre ape) A străbate un ținut (pe care îl alimentează cu apă). 3. Refl. (Mai ales despre sugari) A urina pe el (în scutece, în pantaloni). – Lat. udare.

UDÁT s. n. Udare. – V. uda.

UDÁ, ud, vb. I. 1. Tranz. A umple, a acoperi, a îmbiba sau a stropi cu apă sau cu alt lichid; a băga, a muia ceva în apă sau în alt lichid; a înmuia (1), a umezi (2). ◊ Expr. A-și uda gura = a bea puțin, pentru a -și potoli setea. A uda prânzul (sau bucatele) = a bea în timpul mesei vin sau alte băuturi alcoolice. (Refl.) A i se uda ochii = a i se umple ochii de lacrimi. 2. Tranz. (Despre ape) A străbate un ținut (pe care îl alimentează cu apă). 3. Refl. (Mai ales despre sugari) A urina pe el (în scutece, în pantaloni). – Lat. udare.

UDÁT s. n. Udare. – V. uda.

UDÁ, ud, vb. I. 1. Tranz. (Subiectul este apa sau alt lichid) A umple de umezeală, a face să fie ud. V. umezi. Ploaia-l udase pînă la piele. EMINESCU, N. 35. Nici ploaia îl udă, nici soarele-l arde, se spune despre cel ce nu se sinchisește de nimic. ◊ Absol. Un vînt repede, o ploaie furioasă începură a bate și-a uda, și ținură așa pînă aproape de ziuă. BOLINTINEANU, O. 414. ♦ (Subiectul este omul) A muia în apă sau în alt lichid, a face să fie ud. Fă punte mîndrei să treacă, Fă punte cu lăstărei, Să nu-și ude ciucurei. HODOȘ, P. P. 63. Udă cîrpa-n apă rece, Te leagă la cap și-ți trece. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 14. ◊ (Hiperbolic) Ele plîngeau de udau pămîntul. CREANGĂ, P. 175. ◊ Refl. Ce șede pe apă Și nu se udă? (Umbra). TEODORESCU, P. P. 247. Dimineața-i rouă mare, Și se udă pe picioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 425. ♦ (Cu complementul «gură») A bea puțin, pentru a-și potoli setea. Drumul e lung... Facem popas de-o clipă, femeia își udă gura cu apă. STANCU, D. 198. Poftiți de-nchinați o dată, Vă udați gura căscată. TEODORESCU, P. P. 171. ◊ Fig. (Cu alte complemente) Făt-Frumos... au cerut de la babă să-i deie puțină apă să-și ude sufletul. SBIERA, P. 123. ♦ (Cu complementul «mîncare», «prînz») A bea în timpul mesei vin sau alte băuturi. ♦ Refl. (Cu subiectul «ochii») A se umple de lacrimi. Murise biata mămuca... Mi se udă ochii cînd mă gîndesc la ea. ALECSANDRI, T. 50. 2. Tranz. (Subiectul e omul) A turna apă peste plante, peste semănături; a stropi. Dîdinițo, ai stropit tu leandrii?... Și zici că i-ai udat bine? BASSARABESCU, v. 59. Grădinarul... îl puse... să ude florile. ISPIRESCU, L. 150. Un rînd de răchiți... În toată sara și dimineața le uda cu apă din izvorul ce găsise aproape. DRĂGHICI, R. 52. ♦ (Subiectul este o apă, mai ales curgătoare) A străbate un ținut (alimentîndu-l cu apă). Vezi Iordanul care udă cîmpii verzii Palestine. EMINESCU, O, IV 115. 3. Refl. A urina.

UDÁT1 s. n. Acțiunea de a uda; stropire. Udatul florilor.

UDÁT2, -Ă, udați, -te, adj. Muiat în apă, stropit cu apă; ud. În grădina cu multe straturi, neudată și necăutată de nimeni, născură din pietriș... flori cu frunze galbene. EMINESCU, N. 28.

udá (a ~) vb., ind. prez. 3 údă

udát s. n.

udá vb., ind. prez. 1 sg. ud, 3 sg. și pl. údă; conj. perz. 3 sg. și pl. úde

udát s. n.

UDÁ vb. 1. v. înmuia. 2. (fam. pop.) a boteza. (I-a ~ ploaia.) 3. a (se) stropi, (Ban.) a (se) prâsni. (A ~ florile, grădina.) 4. a scălda, a spăla. (Marea ~ țărmul.) 5. v. străbate. 6. umezi, (înv. și pop.) a roura. (Lacrimile îi ~ fața.) 7. v. înlăcrima. 8. a se urina. (Copilul s-a ~ pe el.)

UDÁT s. 1. v. umezire. 2. stropire, stropit, udare, udătură. (~ul florilor.)

Udat ≠ uscat

A UDÁ ud tranz. 1) A face să fie ud. L-a udat cu apă. 2) (plante) A alimenta cu apă la rădăcină. 3) (ținuturi, regiuni etc.) A străbate asigurând cu apă. Nilul udă o zonă imensă. 4) A scălda cu apele sale. Oceanul Atlantic udă coasta de vest a Africii. /<lat. udare

A SE UDÁ mă ud intranz. (mai ales despre copii) A elimina urina din vezica urinară; a urina. /<lat. udare

udà v. a muia, a stropi: a uda florile; fig. a uda cu lacrimi. [Lat. UDARE].

udat a. muiat, stropit. ║ n. acțiunea de a uda: udatul florilor.

2) ud, a -á v. tr. (lat. udare). Stropesc orĭ moĭ în apă orĭ în alt lichid: a uda florile. Fig. A uda un prînz, a oferi și vin. A uda un galon, a face cinste că l-aĭ obținut.

UDA vb. 1. a înmuia, a muia, a umezi, (pop.) a întinge. (Își ~ degetele în apă.) 2. (fam. pop.) a boteza. (I-a ~ ploaia.) 3. a (se) stropi, (Ban.) a (se) prîsni. (A ~ florile, grădina.) 4. a scălda, a spăla. (Marea ~ țărmul.) 5. a umezi, (înv. și pop.) a roura. (Lacrimile îi ~ fața.) 6. a (se) înlăcrima, a (se) umezi. (Ochii i s-au ~.) 7. a se urina. (Copilul s-a ~ pe el.)

UDAT s. 1. stropire, stropit, udare, umezire, umezit. (~ rufelor pentru călcat.) 2. stropire, stropit, udare, udătură. (~ florilor.)

a se duce să dea un telefon / să ude trandafirii expr. (glum., eufem.) a merge la W.C.

a se uda toată expr. (vulg. – d. femei) a se excita; a simți o atracție fizică deosebită pentru un bărbat.

a uda aldămașul expr. (pop.) a bea după încheierea unei tranzacții de vânzare-cumpărare.

a uda prânzul expr. a bea tot timpul mesei vin sau alte băuturi alcoolice.