UCÍDE, ucíd, vb. III. 1. Tranz. A pricinui moartea unei ființe; a omorî, a asasina, a răpune. ♦ Refl. (Rar) A se sinucide. ♦ Fig. A distinge, a nimici; a desființa. 2. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) bate, a (se) lovi rău. ♦ (Reg.) A (se) zdrobi, a (se) sfărâma. [Prez. ind. și: (pop.) ucíg] – Lat. occidere.

UCÍDE, ucíd, vb. III. 1. Tranz. A pricinui moartea unei ființe; a omorî, a asasina. ◊ Compus: (pop.) ucigă-l-crucea (sau -toaca) s. m. = dracul, diavolul. ♦ Refl. (Rar) A se sinucide. ♦ Fig. A distruge, a nimici; a desființa. 2. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) bate, a (se) lovi rău. ♦ (Reg.) A (se) zdrobi, a (se) sfărâma. [Prez. ind. și: (pop.) ucíg] – Lat. occidere.

UCÍDE, ucíd și (regional) ucíg, vb. III. 1. Tranz. A omorî. V. asasina. Puteam prea bine să-l ucid. Dar l-am lăsat... Prea era frumos și tînăr. EFTIMIU, Î. 98. Calul zbură, fără să miște din aripi, drept spre oștirile dușmanilor, care veneau ucigînd lumea și arzînd satele. VISSARION, B. 43. Cade copacul peste car de-l sfarmă și peste boi de-i ucide. CREANGĂ, P. 46. Nu mișcă... L-am ucis!... M-am dezbărat de el. ALECSANDRI, T. I 450. (Refl. reciproc) Să-i facă să se bată pînă s-or ucide. CREANGĂ, P. 144. ◊ (Poetic) [Iarnă] în zadar îngheți pămîntul, Ucizi florile și stupii. ALECSANDRI, P. III 22. ◊ (În imprecații) Ucide-l-ar pietrile de schimonosit! GORJAN, H. IV 173. Ucigă-te crucea, drace! Ce nu dai babelor pace? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 466. ◊ (Prin exagerare) Viața de curte îl ucidea ca scriitor, îi fura tot timpul. STANCU, U.R.S.S. 144. Nu cumva ți-ai pus în gînd să mă ucizi cu o mărturisire? REBREANU, I. 104. Nu-i ucidea chinul, cît doru-i ucidea. COȘBUC, P. II 201. Muierușcă din Brașău, Mură-albastră-i ochiul tău, Care mă ucide rău. ALECSANDRI, P. P. 53. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a zdrobi. V. omorî (2). Împotriva războiului care înăbușă și ucide elanul creator, ucide activitatea în slujba omului, pentru apărarea culturii, s-au ridicat intelectualii cinstiți din toate colțurile lumii capitaliste. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 360, 1/5. S-a dus să-și ucidă neastîmpărul... prin cele păduri cu fiare de vînat. GALACTION, O. I 71. Răsare luna... Oameni veniți să-și ucidă urîtul... cătară hipnotic la ascensiunea domoală a luminii. C. PETRESCU, Î. I 16. 2. Refl. (Astăzi rar) A se sinucide. Spun parcă toți cireșii o poveste Cu-o zînă albă care s-a ucis. D. BOTEZ, P. O. 22. Ce-mi mai rămîne de făcut?... Dacă m-aș ucide!... GANE, N. I 177. Cînd ar ști Stănică că eu sînt aici, sînt sigură că s-ar ucide. BOLINTINEANU, O. 403. 3. Tranz. (Regional) A bate, a lovi rău. După ce m-au pălit cu vîslele în cap, m-au doborît la mal și m-au ucis cît au poftit. SADOVEANU, O. A. II 127. ♦ A sfârîma, a zdrobi. După ce a strivit toate spicele, ucide... și paiele. PAMFILE, A. R. 200. Voia la d-voastră, domnișorule, răspunse moșneagul, scoțînd din niște desagi... o căpiță de usturoi și pregâtindu-se a-i ucide cățeii într-o scăfiță de lemn. HOGAȘ, M. N. 66.

UCIGĂ-L CRÚCEA s. m. Diavolul. Chiar de nu-i fi tu ucigă-l crucea, tot n-ați îmblat cu lucru curat. CREANGĂ, P. 160. Să nu vă mai găsească ucigă-l crucea. EMINESCU, N. 20.

UCIGĂ-L TOÁCA s. m. Diavolul.

ucíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ucíd, perf. s. 1 sg. uciséi, 1 pl. ucíserăm; conj. prez. 3 să ucídă; ger. ucigấnd; part. ucís

ucígă-l-crúcea s. m., g.-d. lui ucígă-l-crúcea

ucígă-l-toáca s. m., g.-d. lui ucígă-l-toáca

ucíde vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. ucíd, perf. s. 1 sg. uciséi, 1 pl. ucíserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. ucídă; ger. ucigând; part. ucís

ucígă-l-crúcea s. m.

ucígă-l-toáca s. m.

UCÍDE vb. v. omorî.

UCÍDE vb. v. distruge, nimici, omorî, sinucide.

UCIGĂ-L CRÚCEA s. v. aghiuță, alcor, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

UCIGĂ-L-TOÁCA s. v. aghiuță, alcor, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

ucíde (-s, ís), vb. – 1. A omorî, a provoca moartea. – 2. A lovi, a da lovituri. – Mr. țid(ere) „a lovi”, megl. uțid „a lovi”, istr. ucidu „a omorî”. Lat. occῑdĕre (Densusianu, Hlr., 153; Șeineanu, Semasiol., 225; Pușcariu 1734), cf. it. uccidere, prov., cat. aucire, v. fr. occire. Cuvînt rar acum în Munt. și Mold. (ALR, I, 291), sensul 2 este înv. Ucid se zice și ucig, prin analogie cu vb. care au același participiu, cf. încinge, încins; stinge, stins (explicațiile lui Tiktin nu par sigure în această privință). Asupra acestor schimbări, cf. repede › repeguș. Der. ucigaș, s. m. (asasin, criminal; înv., demon); ucigan, s. m. (Mold., demon); ucigător, adj. (care omoară, ucide); ucigătură, s. f. (moarte, asasinat; chin, suferință), înv.; ucisătură (var. ucisură), s. f. (moarte; chin), înv.; sinucide, vb. refl. (a se omorî), după fr. suicider; sinucigaș, s. m. (persoană care se sinucide); pruncucidere, s. f. (ucidere de copii). Diferite comp. servesc ca nume populare ale dracului: ucigă-l crucea (pietrele, tămîia, toaca).

A UCÍDE ucíd tranz. 1) (ființe) A lipsi de viață (premeditat sau din întâmplare); a omorî. 2) A distruge moralicește; a nimici. 3) pop. A bate foarte tare; a snopi în bătaie; a zdrobi; a stâlci; a tăbăci; a toropi; a făcălui. /<lat. uccidere

A SE UCÍDE mă ucíd intranz. 1) A face (concomitent) schimb de bătăi mari (cu cineva); a se bate tare (cu cineva). 2) pop. A-și cauza leziuni corporale. /<lat. uccidere

ucide (ucige) v. 1. a lua vieața: a ucide în luptă; fig. litera ucide; 2. a-și face seama; 3. Mold. Țr. a. lovi, a bate. [Lat. OCCIDERE (forma ucige e analogică; cf. întinge); sensul 3, deja familiar vechii limbi, rezultă din afinitatea noțiunilor «ucidere» și «izbire» (v. izbì)].

ucigă’l-crucea (tămâia, toaca) m. nume eufemistice date necuratului: gândind că’i ucigă’l-crucea, s’a speriat CR.

ucíd, ucís, a ucíde v. tr. (lat. oc-cido, -cídere, d. cáedere, a tăĭa; it. uccidere, pv. cat. aucire, vfr. ocire. – Ucid, ucig și [Munt.] uciz. V. de-cid, sin-ucid). Omor, sting vĭața: a ucide dușmaniĭ în bătălie. Bat (lovesc) tare (Mold. Trans.): reclamantu zicea la judecată că pîrîtu l-a ucis. Ucigă-l crucea (saŭ toaca), epitete blăstămătoare draculuĭ. Nord. V. intr. Lovesc (bat) tare: soldațiĭ ucid cu nuĭelele’n haĭne (N. V. Hodoroabă, Din războĭ, Ĭașĭ, 1923, 106).

ucide vb. v. DISTRUGE. NIMICI. OMORÎ. SINUCIDE.

UCIDE vb. a asasina, a omorî, a suprima, (rar) a masacra, (înv. și pop.) a prăpădi, a sfîrși, (pop.) a dovedi, a găti, a răpune, (înv. și reg.) a pieri, a pustii, a sparge, a stinge, (reg.) a mătrăși, a prăda, (Mold.) a stropși, (înv.) a cumpli, a pierde, a săvîrși, a seca, a strica, (înv. și pop. fig.) a muta, (fam. fig.) a achita, a curăța, a lichida, (arg.) a mierli. (A ~ pe cineva.)

ucigă-l-crucea s. v. AGHIUȚĂ. ALCOR. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

ucigă-l-toaca s. v. AGHIUȚĂ. ALCOR. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

OMNES VULNERANT ULTIMA NECAT (lat.) toate rănesc, ultima ucide – Inscripție care apare uneori pe cadranele orologiilor. Se referă metaforic la orele vieții.

ucigă-l crucea / toaca expr. (pop., eufem.) dracul, diavolul.