ucenicire definitie

2 intrări

7 definiții pentru ucenicire

UCENICÍ, ucenicesc, vb. IV. Intranz. A învăța o meserie lucrând ca ucenic pe lângă un meșter sau, p. gener., pe lângă o persoană pricepută; a lucra, a învăța ca ucenic. – Din ucenic.
UCENICÍ, ucenicesc, vb. IV. Intranz. A învăța o meserie lucrând, activând pe lângă un meșter sau, p. gener., pe lângă o persoană pricepută; a lucra, a învața ca ucenic. – Din ucenic.
UCENICÍ, ucenicesc, vb. IV. Intranz. A învăța o meserie pe lîngă un meșter, a învăța ca ucenic; a fi ucenic. Iată și băiatul cu care ucenicise că vine și se așază lîngă dînsul. ISPIRESCU, L. 140. ♦ Fig. A îndeplini o muncă de începător. Ion Anghel ucenicește astăzi, în timpuri luminoase, în făurăria poeziei. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 179, 7/5.
ucenicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ucenicésc, imperf. 3 sg. uceniceá; conj. prez. 3 să uceniceáscă
ucenicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ucenicésc, imperf. 3 sg. uceniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. uceniceáscă
A UCENICÍ ~ésc intranz. A face ucenicie; a fi ucenic. /Din ucenic
ucenicésc v. intr. Lucrez ca ucenic.

ucenicire dex

Intrare: ucenici
ucenici conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
Intrare: ucenicire
ucenicire infinitiv lung