ucenicie definitie

8 definiții pentru ucenicie

UCENICÍE, ucenicii, s. f. Faptul de a lucra ca ucenic; starea, calitatea, ocupația de ucenic; timpul petrecut de cineva ca ucenic. ♦ P. gener. Formare, instruire a cuiva într-un anumit domeniu. – Ucenic + suf. -ie.
UCENICÍE, ucenicii, s. f. Faptul de a lucra ca ucenic; starea, calitatea, ocupația de ucenic; timpul petrecut de cineva ca ucenic. ♦ P. gener. Formare, instruire a cuiva într-un anumit domeniu. – Ucenic + suf. -ie.
UCENICÍE, ucenicii, s. f. Starea, calitatea, ocupația de ucenic; timpul petrecut ca ucenic. Făcut-am cea mai aspră și grea ucenicie. MACEDONSKI, O. I 3. Acum ești calfă, ai scăpat de ucenicie. ISPIRESCU, L. 370. A crescut băiatul canonit și muncit și a ajuns, după ucenicie, culegător. CARAGIALE, O. II 26.
ucenicíe s. f., art. ucenicía, g.-d. art. ucenicíei; pl. ucenicíi, art. ucenicíile
ucenicíe s. f., art. ucenicía, g.-d. art. ucenicíei; pl. ucenicíi, art. ucenicíile
UCENICÍE ~i f. 1) Însușire a unei meserii sau a cunoștințelor dintr-un domeniu de activitate sub îndrumarea unui meșter. A face ~. 2) Timp petrecut în calitate de ucenic. /ucenic + suf. ~ie
ucenicie f. 1. starea, ocupațiunea ucenicului; 2. timpul cât se învață o meserie; 3. fig. primele încercări: anii de ucenicie.
ucenicíe f. (d. ucenic). Starea de ucenic. Timpu cît eștĭ ucenic.

ucenicie dex

Intrare: ucenicie
ucenicie substantiv feminin