UȘURÍNȚĂ, (2) ușurințe, s. f. 1. Faptul de a fi ușor (de făcut); facilitate. ◊ Loc. adv. Cu (multă sau mare) ușurință = a) fără greutate, fără efort; b) cu indiferență, cu nepăsare; în mod superficial. ♦ (Rar) Înlesnire, avantaj, favoare. 2. Nesocotință, neseriozitate; superficialitate. 3. (Înv.) Înviorare, întremare (a unui bolnav). 4. (Înv.) Însușire a unui lucru lipsit de greutate. – Ușor2 + suf. -ință.

UȘURÍNȚĂ, ușurințe, s. f. 1. Faptul de a fi ușor (de făcut); facilitate. ◊ Loc. adv. Cu (multă sau mare) ușurință = a) fără greutate, fără efort; b) cu indiferență, cu nepăsare; în mod superficial. ♦ (Rar) Înlesnire, avantaj, favoare. 2. Nesocotință, neseriozitate; superficialitate. 3. (Înv.) Înviorare, întremare (a unui bolnav). 4. (Înv.) Însușire a unui lucru lipsit de greutate. – Ușor2 + suf. -ință.

UȘURÍNȚĂ, ușurințe, s. f. 1. Faptul de a fi ușor (de făcut, de executat); lipsă de greutate, de efort (în îndeplinirea unei munci); facilitate. Nu știu care va fi norocul nostru de marinari, dar pot să spun că niciodată nu am simțit încă, în adîncul meu, atîta ușurință de lucru. CAMIL PETRESCU, T. II 186. ◊ Loc. adv. Cu (mare sau multă) ușurință = a) ușor, fără efort. Mi-a răspuns romînește, cu mare ușurință. GALACTION, O. I 91. Vioaie, deșteaptă, [Evantia] învățase cu ușurință. BART, E. 103; b) fără frămîntare; calm, cu indiferență, cu nepăsare. Numai neînțelegerea situației o poate face să privească lucrurile cu atîta ușurință. REBREANU, R. II 99. Dacă port cu ușurință și cu zîmbet a lor ură, Laudele lor desigur m-ar mîhni peste măsură. EMINESCU, O. I 141. ♦ (Învechit) Faptul de a avea greutate mică. Se cunoaște Omul prost din vorbuliță Și nuca din ușurință. PANN, P. V. I 9. 2. Neseriozitate, nesocotință. Ce-ai avut, ai risipit cu asemenea ușurință. DUMITRIU, N. 38. ♦ Pripeală; superficialitate. Cîtă ușurință pun oamenii în bănuielile lor! BĂLCESCU, O. II 259. 3. (Învechit) Ușurare, înviorare, întremare, îndreptare (a sănătății). Cuprins de o folositoare sudoare, care după trecire ca de giumătate de ceas i-au adus o mare ușurință. DRĂGHICI, R. 138.

ușurínță s. f., g.-d. art. ușurínței; (manifestări) pl. ușurínțe

ușurínță s. f., g.-d. art. ușurínței; (manifestări) pl. ușurínțe

UȘURÍNȚĂ s. 1. facilitate, înlesnire, simplitate, (livr.) lejeritate, (rar) lesniciune, ușurătate, ușurime. (~ rezolvării unei probleme.) 2. v. îndemânare. 3. v. sprinteneală. 4. v. avantaj. 5. v. superficialitate.

Ușurință ≠ greutate

UȘURÍNȚĂ ~e f. Caracter ușor. ◊ Cu ~ a) fără eforturi; b) cu nepăsare; cu indiferență. [G.-D. ușurinței] /ușor + suf. ~ință

ușurință f. 1. însușirea celor ușoare; 2. sprintenie, iuțeală; 3. fig. nestatornicie, nesocotință; 4. greșală făcută din ușurință a minții.

ușurínță f., pl. e. Calitatea de a fi ușor: ușurința pufuluĭ. Fig. Facilitate: ușurința de a călători astăzĭ. Ușurătate, frivolitate, neseriozitate: ușurința unuĭ tînăr. Faptă ușuratică, greșeală făcută din frivolitate: a plăti scump o ușurință.

UȘURINȚĂ s. 1. facilitate, înlesnire, simplitate, (rar) lesniciune, ușurătate, ușurime. (~ rezolvării unei probleme.) 2. abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, îndemînare, pricepere, știință, talent, (pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) apucătură, pricepuție, (înv.) iscusire, marafet, practică. (Demonstra o mare ~ în mînuirea...) 3. agerime, agilitate, iuțeală, repeziciune, sprinteneală, suplețe, vioiciune, (astăzi rar) sprintenie, (înv.) sprintinătate. (~ în mișcări.) 4. avantaj, favoare, înlesnire, privilegiu, (pop. și fam.) hatîr. (I-a făcut unele ~.) 5. superficialitate. (Judecă cu prea multă ~.)