ușurel definitie

12 definiții pentru ușurel

UȘURÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ușurei, -ele, adj., adv. Diminutiv al lui ușor2. – Ușor2 + suf. -el, -ea, -ică.
UȘURÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ușurei, -ele, adj., adv. Diminutiv al lui ușor2. – Ușor2 + suf. -el, -ea, -ică.
UȘURÉL1 adv. Diminutiv al lui ușor1. 1. v. ușor (1). Vîntul stîrnise herghelia de nori Și iarba foșnea ușurel, uneori. DEȘLIU, G. 41. Din cînd în cînd cîte o mierlă trece drumul dintr-un tufiș în altul, fîlfîind ușurel, la fața pămîntului. SADOVEANU, O. VII 216. Vîntul abia adia și clătina ușurel frunzele. ISPIRESCU, L. 292. 2. v. ușor (3). Vorbea ușurel, ca de ceva neînsemnat. DUMITRIU, P. F. 51. 3. v. ușor (4). Adevărat, n-are de unde să știe... zice femeia stăpînindu-se și închizînd ușurel din pleoape. SADOVEANU, O. VIII 187.
UȘURÉL2, -EÁ, -ÍCĂ, ușurei, -le, adj. Diminutiv al lui ușor2. 1. v. ușor (I 1). Scăparăm... toată marfa noastră ce erea mai însemnată și mai ușurică. GORJAN, H. II 70. Am avut o sorioară Ușurică ca o pană. SEVASTOS, C. 212. Că n-eți da o poveară ușurică Ca o peană de rindunică. TEODORESCU, P. P. 180. 2. v. ușor (I 2). ◊ (În expresii glumețe) Ușurel de minte = cu minte puțină, slab de minte. Báthor Cardinalul, ușurel de minte, Pe-un cal alb de spume fuge totnainte. ALECSANDRI, P. III 245. Mîndra mea cea tinerică și de minte ușurică. HODOȘ, P. P. 182. A fi ușurel = a nu avea bani. Bacșișul?... îl întrebă el zîmbind, altădată, acum sînt ușurel, moșule. DEMETRESCU, O. 131. 3. v. ușor (I 3). Ce frumos știi mata să cazi! Totdeauna ai fost ușurică. DELAVRANCEA, O. II 309. Cămilele-aleargă săgeată și ele, În cîntecul apei se fac ușurele. MACEDONSKI, O. I 145. Da și mîndra-i ușurea, C-a mîncat carne de mia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 364. ◊ (În metafore) Roi de flăcări ușurele, Lucioli scînteietoare Trec în aer. ALECSANDRI, P. III 54. 4. v. ușor (II 1). Ușurel vînt cînd bătea, Fluierul frumos cînta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 510. ♦ (Poetic) Gingaș, delicat, diafan. Pe ușă intră, ușurică și luminoasă, jupînița Ilinca. SADOVEANU, O. I 91. Lăsînd... pe luciul apelor Vălurele ușurele. ALECSANDRI, P. P. 136. 5. v. ușor (III 2). De gîndeai că a iubi este lucru ușurel. CONACHI, P. 221. 6. v. ușor (III 3). Cel ce a făcut o asemenea vitejie nu cred eu să fi fost așa de ușurel, încît să nu fi luat vreun semn cu care să-și dovedească fapta. ISPIRESCU, L. 257. ♦ (Despre scriitori, p. ext. despre operele lor) Fără adîncime de gîndire, lipsit de valoare, superficial. Prietenii... cei vechi îl știau drept un ușurel diletant. SADOVEANU, E. 172. Ușureii critici care caută în poezie logica prozaicelor dumnealor fierturi. MACEDONSKI, O. IV 81. ♦ Nepretențios. Publicarea rîndurilor mele ușurele ca prefață la valoroasa d-tale lucrare e o mare onoare pentru mine. CARAGIALE, O. VII 297.
!ușurél adj. m., pl. ușuréi; f. ușurícă/ușureá, pl. ușuréle
ușurél adj. m., pl. ușuréi; f. sg. ușurícă/ ușureá, pl. ușuréle
UȘURÉL adv. v. agale.
UȘURÉL ~ícă (~éi, ~éle) (diminutiv de la ușor) Cam ușor; destul de ușor. ◊ ~ de minte cu minte puțină; mărginit. /ușor + suf. ~el
ușurel a. și adv. 1. cam ușor; 2. fig. care nu e serios.
ușurél, -ícă adj., pl. eĭ, ele (dim. d. ușor). Ușor (propriŭ și fig.): sarcină, muncă ușoară. Frivol, neserios, ușuratic; om ușurel. Adv. A judeca ușurel.
UȘUREL adv. agale, alene, binișor, domol, încet, încetinel, încetișor, lin, liniștit, (pop. și fam.) iavaș, (pop.) cătinel, rara, (reg.) mereu, (prin Transilv.) cîtingan. (Merge ~.)
UȘUREL adj. < ușor. 1. – Dima, post. 1649 (Glos); 2. -u, N. (Puc); -ul, Toader (16 A II 186); -ul, Radu (17 B II 440).

ușurel dex

Intrare: ușurel (adj.)
ușurel 2 f. -ică adjectiv
ușurel 1 f. -ea adjectiv
Intrare: Ușurel
Ușurel
Intrare: ușurel (adv.)
ușurel 3 adv.