ușurare definitie

2 intrări

25 definiții pentru ușurare

UȘURÁ, ușurez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A reduce sau a scădea din greutate. 2. Fig. A(-și) alina, a(-și) potoli o suferință fizică sau morală. ♦ A (se) destăinui pentru a-și alina o durere sufletească. ♦ Refl. (Despre boli) A ceda, a slăbi, a se ameliora. ♦ Tranz. A înlesni, a facilita. 3. A (se) elibera, a scoate sau a ieși de sub apăsarea unui lucru greu; a (se) despovăra. ◊ Expr. (Fam.) A (se) ușura de bani = a face să cheltuiască sau a cheltui o mare sumă de bani sau toți banii. ♦ Tranz. Fig. A scuti; a salva. – Din ușor2.
UȘURÁRE, ușurări, s. f. Acțiunea de a (se) ușura și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu ușurare = împăcat sufletește, mulțumit. – V. ușura.
UȘURÁ, ușurez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A reduce sau a scădea din greutate. 2. Fig. A(-și) alina, a(-și) potoli o suferință fizică sau morală. ♦ A (se) destăinui pentru a-și alina o durere sufletească. ♦ Refl. (Despre boli) A ceda, a slăbi, a se ameliora. ♦ Tranz. A înlesni, a facilita. 3. A (se) elibera, a scoate sau a ieși de sub apăsarea unui lucru greu; a (se) despovăra. ◊ Expr. (Fam.) A (se) ușura de bani = a face să cheltuiască sau a cheltui o mare sumă de bani sau toți banii. ♦ Tranz. Fig. A scuti; a salva. – Din ușor2.
UȘURÁRE, ușurări, s. f. Acțiunea de a (se) ușura și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu ușurare = împăcat sufletește, mulțumit. – V. ușura.
UȘURÁ, ușurez, vb. I. Tranz. (În opoziție cu îngreuia) 1. A face să fie mai ușor, să scadă din greutate; a micșora, a reduce (o greutate, o povară). ◊ Fig. Dumnezeu să ușureze păcatele celui cu fîntîna, că bun lucru a mai făcut. CREANGĂ, P. 205. ♦ Refl. A deveni mai ușor. 2. A alina, a potoli (o suferință fizică sau morală). Cînd eram de douăzeci Mă legam de turci, de greci Și de capete-i scurtam Și aleanu-mi ușuram. ALECSANDRI, P. P. 254. ◊ (Complementul indică persoana care suferă) Laptele de capră îl mai ușură puțin. NEGRUZZI, S. II 154. Acei doftori... gîndind că ne ușurează, În loc de-a ne scădea răul, ni-l însutesc. CONACHI, P. 281. ◊ Refl. Puțin de nu au leșinat, dacă nu s-ar fi ușurat prin vărsare. DRĂGHICI, R. 159. Se mai ușură nițel de mîhnirea ce îi sfîșia rărunchii. GORJAN, H. I 5. ♦ Refl. (Despre boli) A ceda, a slăbi. Tusa contenise, se ușurase și vătămătura; dar era slab, cu fața lungă și palidă, și nu putea să mănînce nimic. SADOVEANU, O. VIII 91. 3. A înlesni, a facilita. Aproape nu există întreprindere, nu există ramură industțială unde eforturile muncitorilor să nu fie necontenit ușurate prin producerea de utilaj nou, prin mecanizarea procesului de producție. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2316. 4. A elibera, a scoate de sub apăsarea unui lucru greu; a despovăra, a descărca. Caii... ușurați din jug, ronțăiau cîte-o buruiană. VLAHUȚĂ, O. A. III 55. ◊ (Ironic) [Hoțul] i-a oprit și i-a ușurat de ce aveau asupra lor. SADOVEANU, O. VIII 247. Cîinii de prin sat, poftiți la masa gata, l-au ușurat de slănină, rămînîndu-i numai ața. ȘEZ. I 89. ◊ Refl. (Învechit și arhaizant) Se ușurară de hainele grele și se așezară pe divanuri. SADOVEANU, O. I 297. ◊ Expr. A-și ușura inima = a-și exprima mîhnirea, suferința; a-și vărsa focul. Că omul deaca oftează, Inima-și mai ușurează. TEODORESCU, P. P. 273. (Refl., familiar) A se ușura de bani = a cheltui toți banii de care dispune. 5. A îndepărta de cineva un rău, o greutate; a scuti, a salva pe cineva de ceva. Îmi ești trebuitor ca să mă mai ușurezi de blăstemurile norodului. NEGRUZZI, S. I 141. Ușurează-mă de această întrebare. GORJAN, H. I 6.
UȘURÁRE, ușurări, s. f. Acțiunea de a (se) ușura și rezultatul ei. 1. Scădere, reducere a greutății. 2. Diminuare, slăbire, îndepărtare a unui rău fizic sau moral; ameliorare (a stării unui bolnav). I-ar fi fost o ușurare neînchipuită în cătrănirea de acum și ar fi închis ochii cu fața la soare, mulțumit că a pus capăt torturilor de atîta amar de zile. POPA, V. 134. Îi dete de mîncă purcelul; dară ea mărturisi că nu vede nici o ușurare. ISPIRESCU, L. 130. Cu toți doctorii și doctoriile, nu simt nici o ușurare la boala mea. GHICA, A. 591. ◊ Loc. adv. Cu ușurare = ușurat, mulțumit, liniștit. Cînd se isprăvește, amîndoi oftează cu ușurare. SADOVERANU, O. VIII 204. ♦ Micșorare, reducere, degrevare sau anulare (a unei obligații). Cînd s-a pornit războiul pentru neatîrnare, am făgăduit oamenilor ușurări. Nu ne-am ținut de vorbă. PAS, L. II 135. Era vorba despre feluritele și preaștiutele nedreptăți îndurate de țară, despre vlădicii și boierii cei răi, despre grecii haini și despre ușurarea birurilor apăsătoare. GALACTION, O. I 157. Acum cred că ar fi vremea să se facă această ușurare și locuitorilor din Valahia. KOGĂLNICEANU, S. A. 124. 3. Eliberare de sub o povară sufletească; destindere. Tresări, simțind puțină ușurare în suflet. VORNIC, P. 209. ♦ (Determinat prin «soartă», «viață») Îmbunătățire, îndulcire. Făgăduindu-mi milă și ușurare soartei. NEGRUZZI, S. II 231.
ușurá (a ~) vb., ind. prez. 3 ușureáză
ușuráre s. f., g.-d. art. ușurắrii; pl. ușurắri
ușurá vb., ind. prez. 1 sg. ușuréz, 3 sg. și pl. ușureáză
ușuráre s. f., g.-d. art. ușurării; pl. ușurări
UȘURÁ vb. 1. a (se) despovăra. (S-a ~ de greutatea din spinare.) 2. a (se) diminua, a (se) micșora, a (se) reduce. (Încărcătura corabiei s-a ~.) 3. v. alina. 4. a facilita, a favoriza, a înlesni. (A ~ producerea unui fenomen.)
UȘURÁRE s. 1. despovărare. (~ de o greutate.) 2. diminuare, micșorare, reducere. (~ încărcăturii unei nave.) 3. v. alinare. 4. facilitare, favorizare, înlesnire. (~ unei întrevederi.) 5. (mai ales la pl.) facilitate, înlesnire. (S-a bucurat de unele ~ări de plată.) 6. (înv.) răsuflare. (Ce ~ a simțit când...)
A (se) ușura ≠ a (se) îngreuia
A ușura ≠ a împovăra, a îngreuna
A UȘURÁ ~éz tranz. 1) A face să se ușureze. 2) (procese) A face mai lesne de realizat; a înlesni; a facilita. 3) A feri prin scutire. ~ de griji. /Din ușor
A SE UȘURÁ mă ~éz intranz. 1) A deveni mai ușor; a scădea din greutate. 2) (despre persoane îndurerate sau suferinde) A simți o atenuare a suferinței morale sau fizice. ◊ A-și ~ inima a-și împărtăși suferințele. 3) (despre ființe) A scăpa de o povară. 4) fam. A elimina urina din vezica urinară; a se uda. /Din ușor
ușurà v. 1. a scăpa în parte de o povară; 2. a scădea munca, a alina răul: a ușura mizeria; 3. fig. a-și descărca inima de ceea ce o apasă; 4. a da naștere unui copil. [V. ușor].
ușurare f. acțiunea de a (se) ușura.
ușuráre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a ușura.
ușuréz v. tr. (d. ușor). Micșorez greutatea: a ușura încărcătura uneĭ corăbiĭ. Liberez de o greutate: a ușura un hamal prea încărcat. Fig. Micșorez o boală saŭ o întristare, îndulcesc vĭața: a ușura o suferință. Liberez de o suferință: a ușura un nenorocit. V. refl. Scap de o suferință, de o nevoĭe, mă descarc: am zis și mĭ-am ușurat inima. – Vechĭ și ĭușurez și ĭușirez.
UȘURA vb. 1. a (se) despovăra. (S-a ~ de greutatea din spinare.) 2. a (se) diminua, a (se) micșora, a (se) reduce. (Încărcătura corăbiei s-a ~.) 3. a (se) alina, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblînzi, a (se) liniști, a (se) potoli, a (se) tempera, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (pop.) a (se) ogoi, (înv. și reg.) a (se) mîngîia, (înv.) a (se) odihni, (fig.) a adormi, a (se) răcori. (I-a ~ durerea.) 4. a facilita, a favoriza, a înlesni. (A ~ producerea unui fenomen.)
UȘURARE s. 1. despovărare. (~ de o greutate.) 2. diminuare, micșorare, reducere. (~ încărcăturii unei nave.) 3. alinare, calmare, domolire, liniștire, potolire, temperare, (rar) potoleală, (înv.) potolit. (~ durerilor.) 4. facilitare, favorizare, înlesnire. (~ unei întrevederi.) 5. (mai ales la pl.) facilitate, înlesnire. (S-a bucurat de unele ~ de plată.) 6. (înv.) răsuflare. (Ce ~ a simțit cînd...)
a ușura de bani (pe cineva) expr. 1. a face pe cineva să cheltuiască o sumă mare de bani. 2. a lua de la cineva o sumă mare de bani printr-o escrocherie.
ușura, ușurez v. r. (eufem.) 1. a defeca. 2. a urina.
UȘURÁ, ușurez, vb. I. Refl. A urina; a defeca (2).

ușurare dex

Intrare: ușura
ușura conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv reflexiv
Intrare: ușurare
ușurare substantiv feminin