UȘÁRNIC, -Ă, ușarnici, -ce, s. m. și f., adj. (Pop. și depr.) (Persoană) care umblă pe la ușile altora, căreia nu-i place să stea acasă. – Ușă + suf. -arnic.

UȘÁRNIC, -Ă, ușarnici, -ce, s. m. și f., adj. (Depr.) (Persoană) care umblă pe la ușile altora, căreia nu-i place să stea acasă. – Ușă + suf. -arnic.

UȘÁRNIC, -Ă, ușarnici, -e, s. m. și f. (Popular) Termen disprețuitor pentru o persoană care umblă prea mult pe la casele altora, care colindă pe la alții. La noi s-aduna zilnic un guraliv sobor: cocoșnețe de mahala, ușarnice... preotese, moașe. M. I. CARAGIALE, C. 75. (Cu pronunțare regională) Șezi lipcă unde te duci și scoți sufletul din om cu obrăzniciile tale, ușernic ce ești! CREANGĂ, A. 46.

ușárnic (pop.) adj. m., s. m., pl. ușárnici; adj. f., s. f. ușárnică, pl. ușárnice

ușárnic s. m., adj. m., pl. ușárnici; f. sg. ușárnică, g.-d. art. ușárnicei, pl. ușárnice

UȘÁRNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival Care nu se ține de casă; care umblă pe la case străine. /ușă + suf. ~arnic

ușárnic, -ă adj. (d. ușă. Cp. cu ulițarnic). Care umblă pe la ușile altora, haĭmana, vagabond, soĭ răŭ. – În est pop. ușărnic.