UȘÁR, ușari, s. m. (În Evul Mediu, în Moldova) Dregător însărcinat cu paza porții domnești, cu primirea solilor și introducerea lor la domn. [Var.: ușér s. m.]

UȘÉR s. m. v. ușar. – Ușă + suf. -ar.

UȘÁR s. m. v. ușer.

UȘÉR, ușeri, s. m. (În evul mediu) Dregător de curte în Moldova, care avea sarcina de a primi solii și de a-i introduce la domn; funcție ocupată de acest dregător. [Var.: ușár s. m.] – Ușă + suf. -er.

UȘÉR, ușeri, s. m. (Învechit) Dregător în Moldova, avînd sarcina de a primi solii și de a-i introduce la domnul țării. V. portar. Ușerul Amiras înainte de domnia lui Grigore Matei Ghica... nu se cunoștea. IORGA, L. I 468.

!ușár (dregător) s. m., pl. ușári

ușér (ist.) s. m., pl. ușéri

UȘÁR s. v. portar.

UȘÁR s. (IST.) portar. (~ul era însărcinat cu paza curții domnești.)

ușár m. Cor. Ușer.

ușér m. (d. ușă). Vechĭ. Un boĭer moldovenesc care avea grija să introducă la domn pe oaspețiĭ Turcĭ maĭ însemnațĭ. Azĭ. Ușier (după fr. huissier). Aprod care stă la ușa unuĭ mare funcționar. Servitor care face serviciŭ la cameră și la senat în timpul ședințelor ș. a. V. portar, dorobanț, pedel, planton.

ușar s. v. PORTAR.

UȘAR s. (IST.) portar. (~ era însărcinat cu paza curții domnești.)

UȘAR < subst. ușier. 1. Ușar (LU); -iu (C Ștef). 2. Ușerel, Ursu mold. 1593 (Sd XI 271).