11 definiții pentru tăvăleală
TĂVĂLEÁLĂ, tăvăleli,
s. f. 1. Bătaie, trânteală; rostogolire.
2. Fig. (în
expr.) A (o) duce (sau ține) la tăvăleală =
a) (despre oameni) a fi rezistent la eforturi fizice;
b) (despre lucruri) a nu se strica ușor. –
Tăvăli +
suf. -eală.
TĂVĂLEÁLĂ, tăvăleli,
s. f. 1. Bătaie, trânteală; rostogolire.
2. Fig. (În
expr.) A (o) duce (sau ține) la tăvăleală =
a) (despre oameni) a fi rezistent la eforturi fizice;
b) (despre lucruri) a nu se strica ușor. –
Tăvăli +
suf. -eală.
TĂVĂLEÁLĂ s. f. 1. Faptul de a tăvăli; bătaie, trînteală. Să sculăm tot satul și să-i tragem o tăvăleală. DELAVRANCEA, V. V. 181. S-ar fi sfîrșit rău pentru musafiri înfiorătoarea tăvăleală dacă nu-i dădea fratelui prin minte o stratagemă. CARAGIALE, O. I 366. Se trîntesc, se rup cu ciocul și mănîncă tăvăleală. EMINESCU, O. IV 227.
2. Fig. (În
expr.)
A (o) duce (sau
a ține) la tăvăleală =
a) (despre oameni) a fi rezistent la munci grele, a suporta eforturi fizice mari. Sînt, slavă domnului! sănătos și voinic, duc bine la tăvăleală. CARAGIALE, O. III 289;
b) (despre lucruri) a fi rezistent, a nu se strica ușor, a putea fi întrebuințat multă vreme.
tăvăleálă s. f.,
g.-d. art. tăvălélii;
pl. tăvăléli
tăvăleálă s. f., g.-d. art. tăvălélii; pl. tăvăléli TĂVĂLEÁLĂ s. v. bătaie, încăierare, luptă. tăvăleală f.
1. fapta de a (se) tăvăli;
2. întrebuințare zilnică: haină de tăvăleală;
3. fam. trânteală: i-a tras o tăvăleală.
tăvăleálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a tăvăli. Întrebuințare zilnică: haĭnă de tăvăleală (dîrvală, gĭurumea), această haĭnă duce (rezistă) la tăvăleală. Fam. A trage cuĭva o tăvăleală, a-l da tava, a-ĭ trage o trînteală.
tăvăleală s. v. BĂTAIE. ÎNCĂIERARE. LUPTĂ. a ține la tăvăleală expr. 1. a fi rezistent în condiții de solicitare maximă.
2. a fi robust / viguros.
3. a suporta fără proteste multe privațiuni.
tăvăleală, tăvăleli
s. f. (pop.,
er.) act sexual.
Tăvăleală dex online | sinonim
Tăvăleală definitie
Intrare: tăvăleală
tăvăleală substantiv feminin