tărbăcí (c-esc, ít), vb. – 1. A certa, a săpuni. – 2. A bate, a chelfăni, a ocărî. – 3. A se murdări, a se umple de noroi. Creație expresivă puțin clară, poate pornind de la tăbăci „a argăsi”, cu r expresiv; pentru semantism, cf. sp. zurrar „a argăsi” și „a da bice”. – Der. tărbacă, s. f. (obicei vechi, care constă în a chinui cîinii bătîndu-i) pe care Tiktin îl lega greșit de it. trabucco și Popescu-Ciocănel 42 de tc. debek „piuliță”; tărbăceală, s. f. (bătaie; ceartă; chinuire); tăbîrci, vb. (a opinti, a purta ceva greu, a se osteni), în Mold.; tăbîrceală, s. f. (istovire); tîrbosi, vb. (a tulbura, a murdări; a mesteca în cafeaua turcească); tîrboseală, s. f. (zațul de la cafeaua turcească), în Munt. Rut. terbičiti, pe care Bogrea, Dacor., IV, 850, îl propunea ca etimon al cuvîntului rom., provine probabil de la tărbăci. – Cf. tava, tearfă, tăbueț.