TĂICÚȚ s. m. v. tăicuță.

TĂICÚȚĂ, tăicuți, s. m. Tăiculiță. [Var.: tăicúț s. m.] – Taică + suf. -uță.

TĂICÚȚ s. m. v. tăicuță.

TĂICÚȚĂ s. m. Tăiculiță. [Var.: tăicúț s. m.] – Taică + suf. -uță.

TĂICÚȚ s. m. v. tăicuță.

TĂICÚȚĂ s. m. Tăiculiță. Tăicuță, ce-ai făcut...? DUMITRIU, N. 151. Au s-o ducă la tăicuța. STANCU, D. 77. Scoate-mă, tăicuță, și pe mine de aicea. GORJAN, H. IV 113. – Variantă: tăicúț (REBREANU, R. I 157) s. m.

TĂICÚȚ s. m. v. tăicuță.

TĂICÚȚĂ s. m. Tăiculiță. [Var.: tăicúț s. m.] – Din taică + suf. -uță.

!tăicúță/tăicúț (pop.) s. m., pl. tăicúți

tăicúță/tăicúț s. m., pl. tăicúți

TĂICÚȚĂ s. tătic, (pop.) tăiculean, tăiculiță, tăicușor, tătuc, tătuț, (reg.) tătuică, tătuluc, tătuluț, tătușor.

TĂICUȚĂ s. tătic, (pop.) tăiculean, tăiculiță, tăicușor, tătuc, tătuț, (reg.) tătuică, tătuluc, tătuluț, tătușor.