TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă.

TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu ( din cauza unei sarcini pe care o poartă), a se târî. – Din tăbârcă.

TĂBÎRCÍ, tăbîrcesc, vb. IV. (Mold.) 1. Tranz. A duce, a purta o greutate în brațe, în mîini sau în spinare; a tîrî după sine ceva greu. Un moșneag... călca pe urmă-i, abia tăbîrcind un geamantan jerpelit. C. PETRESCU, O. P. I 66. Gîfîind din greu, au tăbîrcit sacii plini, coborîndu-i în barcă. BART, E. 332. Femeia lui Ipate și cu argatul tătîne-său tăbîrcesc sacul cum pot, îl pun într-o căsoaie pe cuptori după horn. CREANGĂ, P. 176. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (să se urce). Tătuca bătrîn s-o suit pe umerile lui Vasîli... și, după ce s-o mai tăbîrcit cît s-o mai tăbîrcit, o agiuns pe gard deasupra. ȘEZ. VIII 56. ♦ A merge cu greu (din cauza unei sarcini pe care o porți); a se tîrî. Moșneagul se tăbîrci după el pe sub masă, pe sub pat, prin unghere. I. CR. III 242. Văzură pe Vlad tăbîrcindu-se cu ușile în spate. ȘEZ. V 133.

tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă

tăbârcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 sg. și pl. tăbârceáscă

TĂBÂRCÍ vb. v. târî.

A TĂBÂRCÍ ~ésc tranz. pop. (greutăți) A duce sau a ridica cu greu (în brațe sau în spinare). /Din tăbârcă

A SE TĂBÂRCÍ mă ~ésc intranz. 1) A se cățăra anevoios; a se urca, opintindu-se. 2) A merge încet, abia ducându-și picioarele (din cauza unei sarcini); a se târî. /Din tăbârcă

tăbîrcésc v. tr. (cp. cu tărbăcesc orĭ cu topîrcesc, formă maĭ rară, d. ung. toporcsolni, a tropoi, a călca greŭ, toporcolni, a merge tîrînd ceva. V. pobîrcesc). Est. Fam. Reușesc să rîdic și duc cu greŭ: de abea am tăbîrcit sacu. V. refl. Duc cu greŭ: se tăbîrcea cu sacu’n spate. Ajung sforțîndu-mă: s’a tăbîrcit și a ajuns sus pe zaplaz. Mă trudesc c’un lucru.

tăbîrci vb. v. TÎRÎ.