TÂRȘĂÍT, -Ă adj. v. târșâit2. TÂRȘÂÍ, tấrșâi,
vb. IV.
Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ◊
Refl. A se târî (
2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [
Var.: (
reg.)
târșí, târșií vb. IV] –
Cf. târî. TÂRȘÂÍT1 s. n. Faptul de a (se) târșâi; zgomot produs de ceva care se târșâie sau este târșâit; târșâială, târșâitură. [
Var.: (
reg.)
târșiít s. n.] –
V. târșâi. TÂRȘÂÍT2, -Ă, târșâiți, -te,
adj. (Despre picioare sau încălțăminte) Care se târșâie, care se freacă de pământ în mers, producând un zgomot specific; (despre mers) care produce un zgomot specific prin frecarea de pământ a tălpii. [
Var.: (
reg.)
târșăít, -ă, târșít, -ă adj.] –
V. târșâi. TÂRȘIÍT s. n. v. târșâit1. TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit2. TÂRȘĂÍT, -Ă adj. v. târșâit2. TÂRȘÂÍ, tấrșâi,
vb. IV.
Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ♦
Refl. A se târî (
2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [
Var.: (
reg.)
târșí, târșií vb. IV] –
Cf. târî. TÂRȘÂÍT1 s. n. Faptul de a (se) târșâi; zgomot produs de ceva care se târșâie sau este târșâit; târșâială, târșâitură. [
Var.: (
reg.)
târșiít s. n.] –
V. târșâi. TÂRȘÂÍT2, -Ă, târșâiți, -te,
adj. (Despre picioare sau încălțăminte) Care se târșâie, care se freacă de pământ în mers, producând un zgomot specific; (despre mers) care produce un zgomot specific prin frecarea de pământ a tălpii. [
Var.: (
reg.)
târșăít, -ă, târșít, -ă adj.] –
V. târșâi. TÂRȘIÍT s. n. v. târșâit1. TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit2. TÎRȘĂÍT, -Ă adj. v. tîrșîit2. TÎRȘÍ, tîrșesc,
vb. IV.
Tranz. (Regional) A prăși, a săpa, a mușuroi. ♦ A grăpa.
TÎRȘIÍT s. n. v. tîrșîit1. TÎRȘÍT1, -Ă adj. v. tîrșîit2. TÎRȘÎÍ, tî́rșîi,
vb. IV.
Tranz. (Și în forma tîrșii) A tîrî picioarele sau încălțămintea în mers, frecîndu-le de pămînt. Se ducea și se înapoia după-amiază, tîrșîind greu picioarele. PAS, Z. I 198. Otilia merse apoi tîrșiindu-și șoșonii prin nămeți. CĂLINESCU, E. O. II 274. Ofițerul să îndreaptă spre masa cocoanelor tîrșiind picioarele. DELAVRANCEA, S. 128. ◊
Intranz. Mă duc... C-un condur și c-un papuc; Cu papucul tîrșiind, Cu condurul tropăind. ALECSANDRI, P.P. 351. (Complementul instrumental devine subiect) Papucii cari tîrșiiau prin casa lipită cu pămînt galben, ca și cuvintele omenești, mi-erau deopotrivă. DELAVRANCEA, T. 17. ♦
Refl. A se tîrî. Îi plăcea să-i pună în genunchi... silindu-i să meargă așa, tîrșiindu-se, pînă la catedră. PAS, Z. I 111. A trage după sine, frecînd de pămînt, tîrînd. Trecea leneș, zvîrlindu-și privirile peste garduri, tîrșiind printre pietrele caldarîmului... un baston noduros. PAS, Z. I 59. – Variantă:
tîrșií vb. IV.
TÎRȘÎÍT1 s. n. (Și în forma tîrșiit) Faptul de
a (se) tîrșîi; zgomot produs de ceva care se tîrșîie. Tîrșîitul pașilor cunoscuți nu se mai auzi în pridvor. ANGHEL-IOSIF, C. L. 76. E liniște. Nu s-aude decît tîrșîitul măturii și foșnetul uscat al frunzelor. VLAHUȚĂ, O. A. 341. ◊
Expr. Pe tîrșîite sau
de-a tîrșîitele = astfel încît să se frece în mers de pămînt. Copilul... dă de-a tîrșiitele, ca să lovească puiul. ISPIRESCU, la TDRG. – Forme gramaticale: (în
expr.) tîrșîite, tîrșîitele. – Variantă:
tîrșiít s. n. TÎRȘÎÍT2, -Ă, tîrșîiți, -te,
adj. (Despre picioare sau despre încălțăminte) Care (se) tîrșîie, frecîndu-se de pămînt în mers. (Atestat în forma tîrșit) Se întoarse către ceilalți, cu pași tîrșiți. MIHALE, O. 369. ◊ (Adverbial, atestat în forma tîrșăit) Apăru din colțul colinei, mergînd tîrșăit și cocoșat, un moșneag gros. PREDA, Î. 36. – Variante:
tîrșăít, -ă, tîrșit, -ă adj. TÂRȘÍT2, -Ă adj. v. târșâit2. târșâí (a ~) vb.,
ind. prez. 3 tấrșâie,
imperf. 3
sg. târșâiá;
conj. prez. 3 să tấrșâie;
ger. târșâínd
târșâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. târșâié, imperf. 3 sg. târșâiá; ger. târșâínd TÂRȘÂÍT s. târșâială, târșâitură. (~ul papucilor.) TÂRȘÍ vb. v. crăcăna, defrișa, despăduri, despuia, dezbrăca, dezgoli, grămădi, îmbulzi, îndesa, înghesui, îngrămădi, prăși, rânji, săpa, speria, teme, teși, turti. TÂRȘÍT adj. v. crăcănat, defrișat, despădurit, despuiat, dezbrăcat, dezgolit, gol, neîmbrăcat, nud, teșit, turtit. A TÂRȘÂÍ târșâi 1. tranz. (picioarele sau încălțămintea) A târî frecând de pământ cu zgomot. 2. intranz. (despre picioare sau despre încălțăminte) A produce un zgomot, târâindu-se de pământ. /târș + suf. ~âi A SE TÂRȘÂÍ mă târșâi intranz. pop. (despre persoane sau despre animale) A se mișca greu cu trupul lipit de pământ; a se târî. /târș + suf. ~âi A TÂRȘÍ ~ésc tranz. pop. 1) (picioarele) A desface în lături. 2) fig. pop. (gura) A deschide larg, rânjind. /Din târș A SE TÂRȘÍ mă ~ésc intranz. pop. 1) A sta cu picioarele desfăcute (ca un târș). 2) fig. pop. A râde deschizând larg gura. /Din târș târșăì v. a târî încet: cu papucul târșăind PANN. [Onomatopee].
tîrșésc v. tr. (d. tîrș, interj., adică „călcat cu talpa”). Est. Fam. Turtesc: cine mĭ-a tîrșit pălăria? Grăpez. V. refl. Îmĭ ĭaŭ aspect de prost: ce te-aĭ tîrșit așa, ce staĭ ca un tîrșit?
tî́rșîĭ, a
-í v. tr. (d. tîrș, interj. Rudă cu ung. törzsölni, a freca). Se zice despre zgomotu pe care-l fac încălțămintele tîrlite: o babă venea tîrșîindu-șĭ papuciĭ. V. intr.: venea tîrșîind din papucĭ, cu papuciĭ.
tîrși vb. v. CRĂCĂNA. DEFRIȘA. DESPĂDURI. DESPUIA. DEZBRĂCA. DEZGOLI. GRĂMĂDI. ÎMBULZI. ÎNDESA. ÎNGHESUI. ÎNGRĂMĂDI. PRĂȘI. RÎNJI. SĂPA. SPERIA. TEME. TEȘI. TURTI. tîrșit adj. v. CRĂCĂNAT. DEFRIȘAT. DESPĂDURIT. DESPUIAT. DEZBRĂCAT. DEZGOLIT. GOL. NEÎMBRĂCAT. NUD. TEȘIT. TURTIT. TÎRȘÎI vb. a tîrî, a tîrîi, a trage, (reg.) a tăgîrța. (A ~ ceva după sine.) TÎRȘÎIT s. tîrșîială, tîrșîitură.