TẤRÂȘ adv., târâșuri, s. n. 1. Adv. Târând pe jos, trăgând după sine. 2. Adv. Târându-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcând picioarele de oboseală, de slăbiciune etc. ♦ Fig. Cu greutate, cu dificultate. ◊ Expr. Târâș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie. 3. S. n. Târâre. – Târî + suf. -iș.

TÂRẤȘ adv., târâșuri, s. n. 1. Adv. Târând pe jos, trăgând după sine. 2. Adv. Târându-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcând picioarele de oboseală, de slăbiciune etc. ♦ Fig. Cu greutate, cu dificultate. ◊ Expr. Târâș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie. 3. S. n. Târâre. – Târî + suf. -iș.

TÎRÎ́Ș1 adv. (Uneori cu elipsa verbului) 1. Tîrînd pe jos, trăgînd după sine. [Cîinii] luau oaia și o duceau tîrîș. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 51. Cu coșul într-o mînă, iar cu urciorul de apă într-alta, tîrîș după dînsa, merse drept la lumina ce zărise. ISPIRESCU, L. 396. S-arată... vulpea cu coada tîrîș. ODOBESCU, S. III 42. 2. Tîrîndu-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcînd picioarele (din lipsă de putere). Agenți de la posturile de comandă, urcînd tîrîș, aduceau ordine. CAMILAR, N. I 48. Mantu Miu se întoarse la matahala împușcată, care trecuse tîrîș printre tovarăși. GALACTION, O. I 271. Ne luăm tîrîș, cu moș Bodrîngă cu tot, și ne băgăm într-o cinstită crîșmă. CREANGĂ, A. 96. ♦ Fig. Cu greu. Lucrarea o să meargă greu. Tîrîș o să meargă. V. ROM. noiembrie 1950, 36. ◊ Loc. adv. Tîrîș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie; cu chiu cu vai. Își făcu apoi loc... îndreptîndu-se așa tîrîș-grăpiș, cătră sprînceana cea de dîmb. MIRONESCU, S. A. 120. Tîrîș-grăpiș, scoborîrăm Gitioara și ne trezirăm în fundul strîmt, al unei văi. HOGAȘ, M. N. 208. Am învățat c-un profesor în casă și, tîrîș-grăpiș, am isprăvit liceul. VLAHUȚĂ, O. A. II 250.

TÎRÎ́Ș2, tîrîșuri, s. n. Acțiunea de a (se) tîrî; tîrît. Își începu iar tîrîșul și steagul alb părea că se trage din fața lui. CAMILAR, N. I 440. ♦ Sarcină, povară care se trage (cu tînjala) după sine. Tîrîșurile de paie... se îngrămădeau mai încolo. SANDU-ALDEA, U. P. 100.

târấș1 adv.

târấș2 s. n., pl. târấșuri

târấș-grăpíș adv.

târâș adv.

târâș s. n., pl. târâșuri

târâș-grăpíș adv.

TÂRÂȘ adv. (înv.) grăpiș. (Merge ~.)

TÂRÂȘ adv. 1) Târând pe jos; trăgând după sine. 2) Târându-se pe pământ pentru a nu fi văzut. 3) Târând cu greu picioarele. 4) fig. Cu greu; anevoie. ◊ ~-grăpiș cu mare greutate. /a târî+ suf. ~iș

târâș, târâși, s.m. (reg.) 1. șarpe. 2. papuc fără călcâi.

tărîș adv. tărîndu-se: tărîș-grăpiș, cu mare greutate. [Lit. tărîndu-se și agățându-se ca o grapă].

1) tîrî́ș n., pl. urĭ saŭ e (d. tîrîș 2). Vest. Crangă, tîrn saŭ cĭoaclă pe care se tîrăște fînu. Cantitatea de fîn dusă pe această crangă.

2) tîrî́ș adv. (d. tîrăsc). Vest. Tîrînd saŭ tîrîndu-te: l-am adus tîrîș, am mers tîrîș. Tîrî́ș-grăpíș (d. tîrăsc și grapă), cu mare dificultate: am ajuns tîrîș-grăpiș.

TÎRÎȘ adv. (înv.) grăpiș. (Merge ~.)

sabie-târâș expr. (deț.) om condamnat pentru omor deosebit de grav.

târâș-grăpiș expr. cu greu, cu mare greutate; anevoie