TUTUNĂRÍT s. n. 1. (Rar) Faptul de a cultiva tutun (1); îndeletnicire a cultivatorului de tutun. 2. Dare plătită în trecut domniei de către cei care cultivau tutun. – Tutun + suf. -ărit.

TUTUNĂRÍT s. n. 1. (Rar) Faptul de a cultiva tutun (1); îndeletnicire a cultivatorului de tutun. 2. Dare plătită în trecut domniei de către cei care cultivau tutun. – Tutun + suf. -ărit.

TUTUNĂRÍT s. n. (Învechit) Faptul de a cultiva tutun; îndeletnicirea cultivatorului de tutun. Luau în întreită zeciuială pentru oierit, ierbărit, tutunărit și vinărit. FILIMON, la TDRG. ♦ Impozit pe tutun. Mai este și altul asemenea condei năpăstuitor norodului... vînzarea dijmăritului, oieritului... tutunăritului. GOLESCU, Î. 92.

tutunărít (rar) s. n.

tutunărít s. n.

tutunărit n. od. dare de fiecare pogon de tutun.

tutunărít n., pl. urĭ (d. tutun). Vechĭ. Bir pe pogonu de tutun (cîte 4 leĭ vechĭ).