tutun definitie

2 intrări

18 definiții pentru tutun

TUTÚN, (1) s. m., (2, 3) tutunuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele mari și moi, ovale, rotunde sau lanceolate, de un verde-închis, cu flori albe, roz sau roșii, reunite în buchete (Nicotiana tabacum). ◊ Tutun turcesc = varietate de tutun cu tulpina ramificată și cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. S. n. (Colectiv) Frunze de tutun (1), care, supuse unui tratament special, se fumează, se prizează sau se mestecă; sorturi din astfel de frunze. 3. S. n. (Înv.) Pachet de tutun (2). – Din tc. tütün.
TUTÚN, (1) s. m., (2, 3) tutunuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele mari și moi, ovale, rotunde sau lanceolate, de un verde-închis, cu flori albe, roz sau roșii, reunite în buchete (Nicotiana tabacum). ◊ Tutun turcesc = varietate de tutun cu tulpina ramificată și cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. S. n. (Colectiv) Frunze de tutun (1), care, supuse unui tratament special, se fumează, se prizează sau se mestecă. 3. S. n. (Înv.) Pachet de tutun (2). – Din tc. tütün.
TUTÚN, (2) tutunuri, s. n. 1. Plantă erbacee de cultură, din familia solanaceelor, cu tulpina dreaptă și înaltă, cu frunzele alterne, foarte mari și moi, de un verde închis, cu flori trandafirii reunite în buchete (Nicotiana Tabacum). ◊ Compus: tutun-turcesc (sau țigănesc) = varietate de tutun cu tulpina ramificată și cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. Frunzele de tutun (1) supuse unui tratament special, care se fumează, se prizează sau se mestecă în gură; tabac. Atîrnau săculețe cu tutun și busuioc, ca să alunge moliile. DUMITRIU, N. 40. Moșneagul se încruntă, își trase punga cu tutun îndărăt. C. PETRESCU, S. 39. Domnul Tase umează un fel de tutun negru și ieftin. BASSARABESCU, S. N. 13. Încep a-i aduce, care dincotro, rachiu, tutun, lăutari. CREANGĂ, P. 309. Între acești muri afumați, plini de mirosul tutunului... ardeau lămpi somnoroase. EMINESCU, N. 35. ◊ Expr. Răbdare și tutun v. răbdare. 3. Pachet de tutun (2). Ceru un tutun, îi spuse să-l treacă la cont. REBREANU, I. 36. – Variante: (popular) tiutiún (DUNĂREANU, N. 92, HOGAȘ, DR. II 8, SBIERA, P. 301), titiún (ȘEZ. VIII 65) s. n.
TUTÚN, (2) tutunuri, s. n. 1. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunze mari și moi, de un verde-închis, cu flori trandafirii reunite în buchete (Nicotiana tabacum). ◊ Compus: tutun-turcesc = varietate de tutun cu tulpina ramificată și cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. Frunzele de tutun (1), care, supuse unui tratament special, se fumează, se prizează sau se mestecă. 3. (Înv.) Pachet de tutun (2). [Var.: tiutiun s. n.] – Tc. tütün.
tutún1 (plantă) s. m.
tutún2 (frunze, pachet) s. n., (sorturi) pl. tutúnuri
tutún (plantă) s. m.
tutún (frunze, pachet) s. n., pl. tutúnuri
TUTÚN s. 1. (BOT.; Nicotiana tabacum) (rar) tabac. 2. (BOT.) tutun turcesc (Nicotiana rustica) = (reg.) bacon, baconiță, tabac. 3. (rar) tabac, (reg.) pacioc, (Maram.) duhan, (prin Mold.) tabacioc. (Un pachet de ~.)
TUTÚN s. v. regina-nopții.
tutún (-nuri), s. n. – Tabac. – Var. Mold. tiutiun. Mr. tutune. Tc. tütün (Roesler 604; Șeineanu, II, 370; Lokotsch 2121), cf. ngr. τυοτούνι, bg., rus. tiutiun, sb. tutun. Este cuvînt oriental, cf. cuman. tutun „fum” (Kuun 125), aplicat posterior plantei. – Der. tutuni, vb. (a fuma); tutunărit, s. n. (dare asupra culturilor de tutun); tutungiu, s. m. (vînzător de tutun și de țigări), din tc. tütüncü (Ronzevalle 68); tutungioaică, s. f. (vînzătoare de tutun; fumătoare); tutungerie, s. f. (debit de tutun); tutuniu, adj. (de culoarea tutunului).
TUTÚN ~uri n. 1) Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cultivată pentru frunzele ei mari alungite, care, fiind uscate și supuse unei tehnologii speciale, se fumează (mai rar se prizează sau se mestecă). ◊ ~ turcesc tutun cu tulpina puternic ramificată și cu flori dispuse în ciorchine. 2) Preparat din frunzele uscate ale acestei plante. ~ de pipă. /<turc. tütün, ngr. tutúm
tutun n. 1. plantă din fam. solaneelor, originară din insula americană Tabago (v. tabac), conține o violentă otravă (nicotina): frunzele-i sunt întrebuințate în medicină, iar cu zeama de tutun fiert vindecă poporul diferite boale de piele (Nicotiana tabacum): tutunul, numit în Tr. tabac și în Banat duhan, a fost introdus în Europa la 1560 de ambasadorul francez Jean Nicot; 2. foile acestei plante uscate, apoi sucite sau pulverizate: tutunul se fumează, se trage sau se mestecă. [Mold. tiutiun = turc. TÜTÜN].
tutún (vest) și tĭutĭún saŭ titĭún (est) m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca marfă (turc. tutün, ngr. tutúni, bg. rut. rus. tĭutĭún, sîrb. tutun, pol. tutun, tytun. Cp. cu petunie). O plantă solanee care se cultivă p. fumat (nicotiana tabacum). A bea tutun (turc. tütún içmek), a fuma. Pl. Administrațiunea (saŭ regia) tutunurilor: a intra la tutunurĭ. – Tutunu e o plantă viguroasă care ajunge pînă la o înălțime de 2 metri și cu frunze care ajung pînă la 60-70 de centimetri. E originar din America (V. tabac, mahorcă). În Eŭropa a fost introdus la 1560 de Ion Nicot (de la care-ĭ și vine numele în botanică), ambasadoru Ecaterineĭ de Medicis (regentă a Franciiĭ) la Lisbona. La 1565 se introduse în Germania ca plantă medicinală. Ca plantă de fumat fu introdus întîĭa oară la 1585 de soldațiĭ care s’aŭ înturnat din America în Spania și Portugalia. La 1620 fu adus în Germania de trupele auxiliare engleze care treceaŭ în Bohemia. Pe urmă se lăți în toată Eŭropa, cu toate măsurile opritoare. Româniĭ l-aŭ luat de la Turcĭ în sec. XVII. Astăzĭ se cultivă în toată lumea, maĭ ales în Cuba, Statele Unite (Maryland și Virginia), Java, Sumatra, peninsula Balcanică și Asia Mică. – Frunzele de tutun recoltate se pun la uscat în locurĭ acoperite, se supun în grămadă uneĭ fermentațiunĭ, și apoĭ se răsucesc în forma unor țigărĭ maĭ groase orĭ se taĭe ca niște firicele de fidea (care se pun în narghilea, în lulea orĭ se înfășoară într’o foiță de „hîrtie de țigară”) și se fumează. Altă cantitate se preface în praf (tabac). Tutunu conține un alcaloid veninos numit nicotină, care, la ceĭ ce fumează mult, cauzează boala nicotizmuluĭ saŭ tabagizmuluĭ (duhoare a guriĭ, faringită, dispepsie și turburărĭ ale vederiĭ saŭ ale memoriiĭ). Frunzele de tutun se întrebuințează și în medicină. Cu zeama de tutun fert poporu tratează boalele de pele. Vițiu fumatuluĭ e astăzĭ foarte întins, și de aceĭa, cele maĭ multe state, ca să-și facă un venit maĭ mult, aŭ stabilit monopolu tutunuluĭ. În țările româneștĭ, în seculu 18 era biru tutunărituluĭ, care aducea pe an cîte-va miĭ de leĭ vechĭ venit domniiĭ. În seculu 19 acest venit crescu. La 1832 (Regulamentu Organic), acest bir deveni impozit comunal pînă la 1863, ĭar de la 1863-1864 impozit fiscal pe vînzare. La 1864 s’a declarat monopolu statuluĭ. Dar negustoriĭ, maĭ toțĭ supușĭ străinĭ, s’aŭ agitat, și la 1867 s’a desființat, ĭar la 1872 s’a reînființat și s’a modificat la 1881 și 1887. – Fiind-că această plantă conține otravă și e fumată nu din nevoĭa trupuluĭ, ci din slăbicĭunea sufletuluĭ, se consideră ca o necuviință cînd un copil fumează. Numaĭ la Țiganĭ copiiĭ fumează de micĭ, și încă în fața părinților. Și femeile fumează, maĭ ales în popor. De multe orĭ, fumatu e primu pas spre alte vițiĭ. Tînăru care ĭese din școală și vrea să arăte că „s’a emancipat”, maĭ în ainte de toate se exibă cu țigara în public. Uniĭ „artiștĭ” susțin că fumatu te inspiră. Cu toate astea, el tot un obiceĭ „țigănesc” rămîne! V. țigară, havană, trabuco.
tuțún n., pl. urĭ. Olt. Pachețel: un tuțun de lumînărĭ.
tutun s. v. REGINA-NOPȚII.
TUTUN s. 1. (BOT.; Nicotiana tabacum) (rar) tabac. 2. (BOT.) tutun turcesc (Nicotiana rustica) = (reg.) bacon, baconiță, tabac. 3. (rar) tabac, (reg.) pacioc, (Maram.) duhan, (prin Mold.) tabacioc. (Un pachet de ~.)
a bea tutun expr. a fuma.

tutun dex

Intrare: tutun
tutun substantiv masculin substantiv neutru
Intrare: tuțun
tuțun