tutore definitie

11 definiții pentru tutore

TUTÓRE, -OÁRE, tutori, -oare, s. m. și f. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. – Din it. tutore. Cf. fr. tuteur.
TUTÓRE, -OARE, tutori, -oare, s. m. și f. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. – Din it. tutore. Cf. fr. tuteur.
TUTÓRE, -OÁRE, tutori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. Elena rîdea din toată inima. – Nu sînt tutoarea ta. D. ZAMFIRESCU, R. 24. 2. (Numai la m.) Suport, în general de lemn, așezat lîngă anumite plante pentru a le ajuta să crească în poziție verticală. – Variantă: tutór (CĂLINESCU, E. O. I 13, D. ZAMFIRESCU, R. 24) s. m.
!tutóre s. m., pl. tutóri
tutoáre s. f., g.-d. art. tutoárei; pl. tutoáre
tutóre / tutór s. m., pl. tutóri
TUTÓRE s. (JUR.) epitrop, (înv.) ispravnic. (~ al unui minor.)
TUTÓRE, -OÁRE s.m. și f. (Jur.) Cel care are drept, autoritate de tutelă asupra cuiva. // s.m. (Agr.) Suport, proptea pentru pomi. [Var. tutor s.m. / < lat. tutor, cf. fr. tuteur, it. tutore].
TUTÓRE/TUTÓR, -OÁRE I. s. m. f. cel care are drept, autoritate de tutelă (1) asupra cuiva. II. s. m. suport, proptea pentru pomi. (< it. tutore, lat. tutor, fr. tuteur)
TUTÓRE (~i) m. 1) Persoană care exercită dreptul de tutelă asupra cuiva. 2) fig. Proptea pentru menținerea unor plante în poziție verticală. /<lat. tutor
TUTORE s. (JUR.) epitrop, (înv.) ispravnic. (~ al unui minor.)

tutore dex

Intrare: tutore
tutore substantiv masculin