tutelare definitie

3 intrări

24 definiții pentru tutelare

TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă.
TUTELÁR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, o organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris.
TUTELÁRE s. f. Acțiunea de a tutela și rezultatul ei. – V. tutela.
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă.
TUTELÁR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris.
TUTELÁRE s. f. Acțiunea de a tutela și rezultatul ei. – V. tutela.
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea în grijă; a ocroti, a patrona. Se impune ca Filarmonicile de stat să dispună de o formație corală pe care s-o tuteleze. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 11/5.
TUTELÁR, -Ă, tutelari, -e, adj. Care se referă la tutelă; p. ext. care ocrotește, protejează. În creațiunea lui Coșbuc doina apare ca un înger tutelar, care petrece pe romîn în toate manifestările importante. GHEREA, ST. CR. III 346. La revedere, scump înger tutelar! Un stol de vise de-aur asupra-ți să coboare. MACEDONSKI, O. II 124.
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutelár adj. m., pl. tutelári; f. tuteláră, pl. tuteláre
tutelá vb., ind. prez. 1 sg. tuteléz, 3 sg. și pl. tuteleáză
tutelár adj. m., pl. tutelári; f. sg. tuteláră, pl. tuteláre
tuteláre s. f., g.-d. art. tutelării
TUTELÁ vb. v. patrona.
TUTELÁ vb. I. tr. A avea grijă, a proteja, a supraveghea; a patrona. [< it. tutelare].
TUTELÁR, -Ă adj. Care se referă la tutelă; (p. ext.) ocrotitor, protector. ♦ Organ tutelar = organ al administrației de stat sau al organizațiilor obștești având în subordine organizații față de care exercită atribuții de organizare, coordonare și control; autoritate tutelară = organ de protecție a persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu ori a intereselor celor ce nu se pot apăra singuri. [Cf. lat. tutelaris, fr. tutelaire, it. tutelare].
TUTELÁRE s.f. Acțiunea de a tutela și rezultatul ei; ținerea sub tutelă. [< tutela].
TUTELÁ vb. tr. a avea pe cineva în grijă; a proteja, a patrona. (< tutelă)
TUTELÁR, -Ă adj. care se referă la tutelă; (p. ext.) ocrotitor, protector. ♦ organ ~ = organ al administrației de stat sau al unei organizații obștești având în subordine o instituție sau o organizație; autoritate ~ă = organ de protecție a persoanelor lipsite de capacitatea de exercițiu ori a intereselor celor ce nu se pot apăra singuri. (< fr. tutélaire, lat. tutelaris)
A TUTELÁ ~éz tranz. (persoane, așezăminte, teritorii) A ține sub tutelă, limitând în drepturi sau ocrotindu-le; a patrona. /Din tutelă
TUTELÁR ~ă (~i, ~e) Care ține de tutelă; propriu tutelei. /<fr. tutélaire, lat. tutelaris
tutelar a, care protejează: înger tutelar.
*tutelár, -ă adj. (lat. tutelaris. Cp. cu clientelar). Jur. Relativ la tutelă: gestiune tutelară. Fig. Apărător, protector: geniu tutelar al cetățiĭ.
TUTELA vb. a patrona, a sprijini, a susține. (Cine ~ această acțiune?)

tutelare dex

Intrare: tutela
tutela verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: tutelare
tutelare substantiv feminin
Intrare: tutelar
tutelar adjectiv