tutelă definitie

2 intrări

24 definiții pentru tutelă

TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă.
TUTÉLĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; instituție legală având drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat sau debil mintal; tutelaj, epitropie. 2. Administrare, control etc. exercitate asupra unei instituții, organizații etc. aflate în subordine, asupra unui teritoriu dependent etc. 3. Sprijin, ocrotire, protecție. – Din fr. tutelle, lat. tutela.
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă.
TUTÉLĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; instituție legală având drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat sau debil mintal; tutelaj, epitropie. 2. Administrare, control etc. exercitate asupra unei instituții, organizații etc. aflate în subordine, asupra unui teritoriu dependent etc. 3. Sprijin, ocrotire, protecție. – Din fr. tutelle, lat. tutela.
TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea în grijă; a ocroti, a patrona. Se impune ca Filarmonicile de stat să dispună de o formație corală pe care s-o tuteleze. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 11/5.
TUTÉLĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; ocrotire, protejare; instituție legală avînd drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau (impropriu) a unei persoane puse sub interdicție (v. curatelă); epitropie. E pur și simplu căzută in mintea copiilor... Cum sosește la oraș, pot cere s-o pun sub tutelă. DUMITRIU, B. F. 151. Împlinind 21 de ani, n-am voit să ies de sub tutela unchiu-meu, fratele mamei. DELAVRANCEA, H. T 56. ◊ Fig. Odată formați artiștii de talent, ei nu mai au nevoie de tutela criticii. GHEREA, ST. CR. III 137. Poezia, ca o tutelă eternă a omenirii, trebuie să-și reformeze cu totul mijloacele sale cele vechi. BOLLIAC, O. 40. ♦ Sarcină pe care o primește sau și-o ia o țară, un grup de țări, o organizație politică internațională etc. de a administra și de a ocroti (pe un anumit termen) un teritoriu, o țară. 2. Drept (abuziv) pe care și-l ia cineva de a ține pe altul sub ascultare, sub dependență; stare de dependență în care se află cineva; stăpînire apăsătoare. De altmintrelea nu era întăia oară cînd se adoptau de un sinod romînesc... tutele străine. IORGA, L. II 58. A fost scrisă de... niște ipocriți și fanatici care, vrînd să ție lumea sub tutela lor, iscodeau feluri de basme ca să o sparie. NEGRUZZI, S. I 235.
tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
tutélă s. f., g.-d. art. tutélei; pl. tutéle
tutelá vb., ind. prez. 1 sg. tuteléz, 3 sg. și pl. tuteleáză
tutélă s. f., g.-d. art. tutélei; pl. tutéle
TUTELÁ vb. v. patrona.
TUTÉLĂ s. 1. (JUR.) epitropie, (rar) tutorat, (înv.) isprăvnicie. (Minor aflat sub ~.) 2. v. ajutor.
TUTELÁ vb. I. tr. A avea grijă, a proteja, a supraveghea; a patrona. [< it. tutelare].
TUTÉLĂ s.f. 1. Autoritate dată de lege unei persoane sau acceptată de bunăvoie de aceasta, de a avea grijă, în mod gratuit, de o persoană minoră și de averea sa sau de o persoană pusă sub interdicție. 2. Ținere a unei persoane, a unui stat etc. (în mod abuziv) sub ascultare, sub dependență. ♦ (Fig.) Ocrotire, sprijin. [< lat., it. tutela, fr. tutelle].
TUTELÁ vb. tr. a avea pe cineva în grijă; a proteja, a patrona. (< tutelă)
TUTÉLĂ s. f. 1. autoritate dată de lege unei persoane sau acceptată de bunăvoie de aceasta, de a avea grijă în mod gratuit de un minor și de averea sa sau de o persoană pusă sub interdicție. ♦ ~ internațională = sistem de administrare a unor teritorii depedente care înlocuiește sistemul teritoriilor sub mandat. 2. drept abuziv luat de cineva de a-i ține pe alții sub ascultare, sub dependență. 3. (fig.) ocrotire, sprijin, protecție. (< fr. tutelle, lat. tutela)
tutélă (-le), s. f. – Tutorie, curatelă. Fr. tutelle. – Der. tutelar, adj., din fr. tutélaire; tutor (var. tutore), s. m., din fr. tuteur, și var. după lat. tutorem; tutoare (var. tuto(a)ră), s. f.
A TUTELÁ ~éz tranz. (persoane, așezăminte, teritorii) A ține sub tutelă, limitând în drepturi sau ocrotindu-le; a patrona. /Din tutelă
TUTÉLĂ ~e f. 1) Autorizație acordată cuiva prin lege de a avea grijă de o persoană lipsită de capacitatea de a acționa independent sau de bunurile acesteia. 2) Instituție legală care are menirea de a ocroti minorii sau persoanele puse sub interdicție. 3) fig. Sprijin binevoitor, acordat unei persoane în vederea atingerii unui scop. 4) fig. depr. Dependență jenantă; ocrotire supărătoare. [G.-D. tutelei] /<fr. tutelle, lat. tutela
tutelă f. 1. autoritate dată conform legii spre a purta grijă de persoana și de averea unui minor sau a unui interzis; 2. fig. protecțiune.
*tutélă f., pl. e (lat. tutela). Jur. Epitropie, apărarea persoaneĭ și averiĭ unuĭ minor orfan saŭ unuĭ interzis de către altă persoană pusă la un tribunal. Fig. Protecțiune.
TUTELA vb. a patrona, a sprijini, a susține. (Cine ~ această acțiune?)
TUTE s. 1. (JUR.) epitropie, (rar) tutorat, (înv.) isprăvnicie. (Minor aflat sub ~.) 2. ajutor, ocrotire, patronaj, protecție, sprijin, (rar) tutelaj. (Azilul se bucura de ~ unei societăți filantropice.)
CONSILIUL DE TUTELĂ v. Organizația Națiunilor Unite.

tutelă dex

Intrare: tutelă
tutelă substantiv feminin
Intrare: tutela
tutela verb grupa I conjugarea a II-a