tută definitie

2 intrări

17 definiții pentru tută

TÚTĂ1, tute, s. f. (Pop.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec.
TÚTĂ2, tute, s. f. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și scoate țevile rămase accidental în gaura unei sonde. – Din fr. tute.
TÚTĂ1, tute, s. f. (Reg.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec.
TÚTĂ2, tute, s. f. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și scoate țevile rămase accidental în gaura unei sonde. – Din fr. tute.
TÚTĂ1, tute, s. f. (Regional) Persoană care vorbește vrute și nevrute; prostănac, tont. Cîte tute, cîte mute. Toate au bărbat de frunte. ȘEZ. XXIII 7.
TÚTĂ2, tute, s. f. Instrument, în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și a scoate materialele de formă tubulară rămase în gaura unei sonde.
tútă (pop.) s. f., g.-d. art. tútei; pl. túte
tut adj. m., pl. tuți; f. sg. tútă, pl. túte
tútă (persoană, instrument) s. f., pl. túte
TÚTĂ s.f. 1. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru prinderea țevilor rămase în gaura sondei. 2. Vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată. [< germ. (Fang)-tute].
TÚTĂ s. f. 1. instrument în formă de cilindru, pentru prinderea țevilor rămase în gaura sondei. 2. vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată. (< fr. tute)
tut, -ă, tuți, -e, adj. (reg.) 1. prost, tont. 2. leneș, prăpădit, rău, murdar.
tut, -ă adj. (cp. cu tont, după fonetizmu sîrbesc și rusesc, care preface pe on în u). Maram. Tont.
tútă f., pl. e (V. tut). Tel. Tureatcă, om prost orĭ ignorant: ce tută!
tut, -ă, tuți, -te, adj. – (reg.) Prost, tont (Țiplea, 1906). (Maram.). – Cf. tont (Scriban); din germ. Tute „claxon, trompetă” (MDA).
tut, -ă, adj. – Prost, tont (Țiplea 1906). – Din germ. Tute.
tută, tute s. f. (reg.) femeie proastă

tută dex

Intrare: tută
tută substantiv feminin
Intrare: tut
tut adjectiv