TURUITÚRĂ, turuituri, s. f. (Fam. și depr.) Turuială. [Pr.: -ru-i-] – Turui + suf. -tură.

TURUITÚRĂ, turuituri, s. f. (Fam. și depr.) Turuiala. [Pr.: -ru-i-] – Turui + suf. -tură.

TURUITÚRĂ, turuituri, s. f. Faptul de a turui; (cu sens colectiv) sunete caracteristice produse de porumbei și turturele; turuială. (Atestat în forma turuietură) Cîntecul porumbelului este o gungunire și o turuietură ce ne plac cînd le auzim. ODOBESCU, la TDRG. – Variantă: turuietúră s. f.

turuitúră (fam.) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. turuitúrii; pl. turuitúri

turuitúră s. f., g.-d. art. turuitúrii; pl. turuitúri

TURUITÚRĂ s. v. turuială.

TURUITURĂ s. turuială. (O ține într-o ~.)