turtire definitie

2 intrări

24 definiții pentru turtire

TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă.
TURTÍRE, turtiri, s. f. Acțiunea de a (se) turti – V. turti.
TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă.
TURTÍRE, turtiri, s. f. Acțiunea de a (se) turti – V. turti.
TURTÍ, turtesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma (prin lovire, apăsare, tescuire) făcînd să capete o formă lățită ca o turtă; a strivi cu o lovitură (și a ucide). Copiii gălăgioși se strînseserâ la căldură; pe-alocuri, unii își turteau nasurile de geamurile murdare. SADOVEANU, O. IV 170. Mîinile mari, noduroase, sprijineau capela pe genunchi... înfricoșate parcă să n-o turtească. REBREANU, R. I 67. Turti cu necaz mucul unei țigări... de buza ceștii. BART, S. M. 85. Buzduganul se-nvîrtea, Ca un vultur s-abătea, Pe păgîni îi și turtea. ALECSANDRI, P. III 416. ◊ Fig. Se bucura că sărbătorește anul nou cu părinții și rudele în casa mică, pe care case mari au înghesuit-o cu vremea și au turtit-o. PAS, Z. I 77. ◊ Expr. A-i turti (cuiva) fesul v. fes.Refl. Luînd buzduganul, îl aruncă în slava cerului și, cînd căzu jos, se turti. ISPIRESCU, L. 139. Dete-n sabii să se taie: Sabia mi se turtea. TEODORESCU, P. P. 32. 2. Tranz. Fig. A distruge, a prăpădi, a nimici. Ce mai de-a cumpărături... dar și bani mulți am turtit. CONTEMPORANUL, VI 24. 3. Refl. Fig. A se muia, a-și pierde vlaga. Bea de se turtește și cocă se face. PANN, P. V. I 164.
TURTÍRE, turtiri, s. f. Acțiunea de a (se) turti.
turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă
turtíre s. f., g.-d. art. turtírii; pl. turtíri
cal-turtít s. m.
turtí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 sg. și pl. turteáscă
turtíre s. f., g.-d. art. turtírii; pl. turtíri
CAL-TURTÍT s. v. libelulă.
TURTÍ vb. 1. v. strivi. 2. v. teși.
TURTÍ vb. v. ameți, blegi, chercheli, îmbăta, moleși, muia, turmenta.
TURTÍRE s. v. strivire.
A TURTÍ ~ésc tranz. 1) A face să se turtească; a strivi; a chiflici. 2) fig. (despre treburi, griji etc.) A apăsa peste măsură, doborând. /Din turtă
A SE TURTÍ mă ~ésc intranz. 1) A pierde forma (prin apăsare, presare, strângere etc.); a se strivi. 2) fig. fam. A se îmbăta peste măsură; a se face turtă. /Din turtă
turtì v. 1. a face turtă, a lăți prin apăsare; 2. fam. a se îmbăta rău.
turtésc v. tr. (d. turtă). Lățesc pin apesare: mĭ-aĭ turtit fesu (V. fes). Fig. Iron. Prefac în turtă pin bătaĭe: fugĭ de aicĭ, că te turtesc! Zdrobesc pin știință, pin glorie: acest poetastru a fost turtit de un poet. Îmbăt răŭ: vinu cel vechĭ îl turtise.
turti vb. v. AMEȚI. BLEGI. CHERCHELI. ÎMBĂTA. MOLEȘI. MUIA. TURMENTA.
TURTI vb. 1. a stîlci, a strivi, a zdrobi, (pop.) a stropși, a zobi, (înv. și reg.) a struci, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ ceva dintr-un pumn.) 2. a teși, (reg.) a tîrși. (A ~ un obiect.)
TURTIRE s. stîlcire, strivire, zdrobire, (rar) zdrobeală, (pop.) stropșire, zobire, (înv.) stropșitură. (~ unei insecte.)
a-i turti (cuiva) fesul expr. a face (pe cineva) să rămână uimit în fața unei prostii săvârșite; a comite o mare prostie.
turti, turtesc v. r. 1. a-și pierde forțele / energia 2. a fi în stare de ebrietate, a se îmbăta

turtire dex

Intrare: turti
turti verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: turtire
turtire substantiv feminin