turtă definitie

24 definiții pentru turtă

TÚRTĂ, turte, s. f. 1. Pâine rotundă și turtită, făcută din mălai sau din aluat nedospit. ◊ Expr. A face (pe cineva) turtă = a bate foarte tare (pe cineva). (Adverbial) A fi (sau a se îmbăta) turtă = a se îmbăta foarte tare. A rupe (sau a frânge cuiva) turta = a sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la nașterea unui copil. 2. Nume generic pentru diferite prăjituri. ◊ Turtă dulce = produs de patiserie (crocant) făcut din faină de grâu, miere și ouă, la care adesea se adaugă migdale, nuci etc. și o glazură cu sirop de zahăr. 3. Produs care rămâne după ce s-a stors mierea din fagure, uleiul din semințele de floarea-soarelui etc. și care se presează într-o formă de obicei turtită și rotundă. 4. Plantă erbacee cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele adânc crestate și spinoase și cu flori mari, alburii (Carlina acaulis). ◊ Compuse: turta-lupului = numele popular al semințelor foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnina; turta-vacii = ciupercă comestibilă, de culoare galbenă-roșcată sau cafenie, acoperită cu o substanță vâscoasă (Boletus luteus). – Lat. *turta (= torta [panis] „pâine rotundă”). Cf. fr. tourte.
TÚRTĂ, turte, s. f. 1. Pâine rotundă și turtită, făcută din mălai sau din aluat nedospit. ◊ Expr. A face (pe cineva) turtă = a bate foarte tare (pe cineva). (Adverbial) A fi (sau a se îmbăta) turtă = a se îmbăta foarte tare. A rupe (sau a frânge cuiva) turta = a sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la nașterea unui copil. 2. Nume generic pentru diferite prăjituri. ◊ Turtă dulce = produs de patiserie (crocant) făcut din făină de grâu, miere și ouă, la care adesea se adaugă migdale, nuci etc. și o glazură cu sirop de zahăr. 3. Produs care rămâne după ce s-a stors mierea din fagure, uleiul din semințele de floarea-soarelui etc. și care se presează într-o formă de obicei turtită și rotundă. 4. Plantă erbacee cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele adânc crestate și spinoase și cu flori mari, alburii (Carlina acaulis). ◊ Compuse: turta-lupului = numele popular al semințelor foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnina; turta-vacii = ciupercă comestibilă, de culoare galbenă-roșcată sau cafenie, acoperită cu o substanță vâscoasă (Boletus luteus). – Lat. *turta (= torta [panis] „pâine rotundă”). Cf. fr. tourte.
TÚRTĂ, turte, s. f. 1. Pîine rotundă și plată, făcută din mălai sau din aluat nedospit. Am pus turta în foc să se coacă. ISPIRESCU, L. 335. Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă. EMINESCU, O. I 84. Cînd eram la mama fată, Mîncam turtă coaptă-n vatră. ȘEZ. III 60. Să-mi cumpăr la copii sare, C-am făcut o turtă-n vatră Ș-am făcut-o nesărată. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Expr. A coace (cuiva) turta v. coace (1). A face (pe cineva) turtă = a bate (pe cineva) tare. Las’ că te-oi prinde eu! Am să te fac turtă! GANE, N. III 61. A fi (sau a se îmbăta) turtă = a fi foarte beat, a se îmbăta foarte tare. Erau amîndoi turtă... Lumea a ieșit de prin case și de prin curți, nevenindu-i să-și creadă ochilor. PAS, Z. I 226. A trage cenușa pe turta sa v. cenușă. A rupe (sau a frînge) turta = a sărbători împlinirea unui an de la nașterea unui copil (cu un anumit ritual, în cursul căruia se rupe în două o turtă). Are omul o fată căreia îi rupe turta și a găsit pretext ca să dea o masă cunoscuților. CĂLINESCU, E. O. II 31. În ziua în care un copil împlinește anul, i se rupe turta. MARIAN, NA. 415. 2. Nume generic pentru diferite prăjituri. Tot ce mănînc dintr-însa, mai dulce îmi iaste decît ceale mai alease... turte... pancove și alte dulcețuri. ȚICHINDEAL, F. 446. ◊ Turtă dulce = prăjitură făcută din făină, miere și ouă. Cucoana moașă... rupe o bucată de turtă dulce de la madam Georgescu. CARAGIALE, O. II 170. 3. Pastă care rămîne după ce s-a stors mierea din faguri, uleiul din sămînță de floarea-soarelui etc. și care se fasonează prin turtire în formă plată și rotundă. I se îngălbenise tot trupul ca o turtă de ceară. PREDA, Î. 19. Galben ca turta de ceară și cu mîinile prinse de friguri, se ruga să-i primească atîta cît îi dădea. GALACTION, O. I 288. A doua zi îl găsiră... galben ca turta de ceară. ISPIRESCU, L. 102. 4. Plantă erbacee ghimpoasă din familia compozeelor, cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele în rozetă, cu flori alburii dispuse în forma unei stele, dînd aspectul unor raze argintii; crește prin livezi și prin pășunile de la munte (Carlina acaulis). ◊ Compuse: turta-lupului = numele popular al semințelor unui arbore din India (din care se extrage și stricnina) folosite la stîrpirea unor animale stricătoare (Nuces vomicae). De umflătură de inimă... turta-lupului două dramuri să le pisezi cu făină. ȘEZ. X 57; turta-vacii = ciupercă comestibilă, asemănătoare cu mînătarca, cu pălăria convexă, galben- roșcată sau cafenie și acoperită cu o substanță vîscoasă; crește în pădurile de rășinoase (Boletus lutens).
!túrta-lúpului (sămânță) (pop.) s. f. art., g.-d. art. túrtei-lúpului
!turtá-vácii (ciupercă) s. f. art., g.-d. art. túrtei-vácii
túrtă s. f., g.-d. art. túrtei; pl. túrte
túrtă dúlce s. f. + adj.
túrta-lúpului s. f.
túrta-vácii s. f.
túrtă s. f., g.-d. art. túrtei; pl. túrte
túrtă dúlce s. f. + adj.
TÚRTĂ s. 1. (reg.) trușnic. (~ furajeră.) 2. (BOT.; Carlina acaulis) (reg.) ciortopoloc, tătăișă, turtea, turtică, ceapă-ciorească, ciurul-zânelor, punga-babei, sita-zânelor. 3. (BOT.) turta-vacii (Bolctus luteus) = văcuță.
túrtă (-te), s. f.1. Azimă, cocă; este turtită și fără drojdie. – 2. Tartă, prăjitură. – 3. În general, orice materie turtită. – 4. Varietate de ghimpe (Carlina acaulis). – Mr., megl. turtă, istr. turtę. Lat. turta în loc de torta (Diez, I, 419; Pușcariu 1743; REW 8802), cf. vegl. turta, it., prov., sp., port. torta, fr. tourte. Forma turta apare în glosele de la Reichenau (Pușcariu, Lr., 189); schimbul nu pare anormal (Lausberg, Mundarten Südlukaniens, Halle 1939, 26; totuși cf. împotrivă Graur, BL, V, 115, considerîndu-l nefundamentat suficient). Ambele forme lat. sînt cuvinte vulgare, care nu apar la nici un autor clasic. În rom. pare să fi fost simțit drept creație expresivă (probabil așa era în lat.), datorat prezenței lui turti, cf. tufli, tepși. – Der. turtea (var. turtică, turtie), s. f. (varietate de spin); turti, vb. (a face plat, a da o formă lătăreață, a strivi; refl., a se îmbăta). Din rom. provine bg. turla (Capidan, Raporturile, 214), și probabil sb., slov. turta.
TÚRTĂ2 ~e f. Plantă erbacee cu tulpina foarte scurtă, cu frunze ghimpoase, adânc crestate, și cu flori așezate în capitule. ◊ ~a-vacii ciupercă comestibilă, cu pălăria lipicioasă, de culoare galben-roșcată sau cafenie. /<lat. turta
TÚRTĂ1 ~e f. 1) Produs de patiserie lățit și rotund, obținut dintr-o bucată de aluat și copt pe vatră. ◊ A face (sau a lăsa) (pe cineva) ~ a bate tare (pe cineva). A se îmbăta ~ a se îmbăta foarte tare. Beat ~ foarte beat. A trage cenușa (sau spuza) la ~a lui a-și apăra interesele proprii. 2) (nume generic) Prăjitură de orice fel, având o asemenea formă. ~ cu mere. ~e cu mac.~ dulce prăjitură făcută din făină de grâu, ouă, miere, mirodenii, acoperită cu glazură sau presărată cu zahăr farin 3) Substanță presată care are o asemenea formă. ~ de ceară. /<lat. turta
turtă f. 1. pâine lată și rotundă din aluat nedospit: a trage spuza pe turta sa; turtă dulce, prăjitură din aluat cu miere, migdale, nuci, etc., care se coace la cuptor; 2. prin analogie: turtă de ceară; 3. pască; 4. Bot. ceapa ciorească: turta lupului, numele semințelor foarte toxice întrebuințate spre a stârpi diferite lighioi stricăcioase. [Lat. medieval TURTA]. ║ adv. 1. ca turta: a face turtă; 2. fam. tare beat.
túrtă f., pl. e (lat. pop. tŭrta și tŏrta, turtă, de unde vine și it. sp. pg. torta, fr. tourte. D. rom. vine ngr. bg. sîrb. túrta. V. tortă). Pîne lată și rătundă făcută din cocă (nu din aluat, adică nedospită): fiecare-șĭ trage spuza pe turta luĭ (vorbește în folosu luĭ propriŭ). Lucru de forma turteĭ: turtă de ceară, galben (la față) ca turta de ceară (În Mold. numaĭ: galben ca ceara). Tătăișă (Trans.). Fam. Iron. A face turtă, a turti în bătaĭe. Pl. Un fel de prăjitură de post care se face la Crăcĭun din multe foĭ supțirĭ prăjite și opărite în sirop și separate între ele pintr’un amestec de nucĭ pisate și zahăr pisat. Pin gust se apropie de baclava, care e făcută cu unt. Poporu le consideră ca „pelincile luĭ Hristos”. Turtă dulce, un fel de prăjitură nedospită făcută din făină, mĭere, zahăr și oŭă (Aspectu eĭ e năhutiŭ. Se vinde mult la sărbătoarea Moșilor). Turta lupuluĭ, stricnină. Adv. Beat turtă, beat în cît rămîne jos „ca turta”.[1]
TURTĂ s. 1. (reg.) trușnic. (~ furajeră.) 2. (BOT.; Carlina acaulis) (reg.) ciortopoloc, tătăișă, turtea, turtică, ceapă-ciorească, ciurul-zînelor, punga-babei, sita-zînelor.
túrtă, turte, s.f. – (gastr.) 1. Foaie sau „pătură de aluat” din care se fac tăiețeii (ALRRM, 1971: 306). 2. Prăjitură. – Lat *turta (= torta „pâine rotundă”) (Șăineanu, Scriban; Diez, Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > bg. turla (Scriban, Capidan, cf. DER).
túrtă, turte, s.f. – (gastr.) Foaie sau „pătură de aluat” din care se fac tăiețeii (ALR 1971: 306). – Lat *turta (= torta „pâine rotundă”).
TURTĂ subst. 1. Turta f. 1661, din Sipoteni. 2. Turtea (An Com 92). 3. Turteș (16 B IV 104); – Stan 1534 (AO XVII 308). 4. Turtită, Devul (17 B I 198). 5. Turtela t. (Drăg). 6. Turtoiu. C. (P Bor 83). 7. Turlui G. ard. (C Cos II 482). V. însă și Tortaba-Turtaba, ca etim. posibilă.
a se îmbăta turtă expr. (pop.) a se îmbăta foarte tare.
a-și trage spuza pe turta sa expr. a încerca să-și creeze un avantaj / să profite de pe urma cuiva.
turtă adj. invar., adv. beat, în stare de ebrietate.

turtă dex

Intrare: turtă
turtă substantiv feminin
Intrare: Turtă
Turtă
Intrare: turta-vacii
turta-vacii substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: turta-lupului
turta-lupului (numai) singular substantiv feminin articulat