turlă definitie

2 intrări

13 definiții pentru turlă

TÚRLĂ, turle, s. f. 1. Construcție de forma unui cilindru sau a unei prisme poligonale, de înălțime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, înălțându-se deasupra acoperișului. 2. Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei; tura de sondă. – Din ngr. túrla.
TÚRLĂ, turle, s. f. 1. Construcție de formă cilindrică sau prismatică poligonală, de înălțime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, înălțându-se deasupra acoperișului. 2. Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei. – Din ngr. túrla.
TÚRLĂ, turle, s. f. 1. Construcție în formă de turn, făcînd parte din complexul arhitectural al marilor clădiri (în special al bisericilor). Pe cîmpie se auzea încă tunul. Aici se vedeau doar urmele lui, case dărîmate... turla bisericii ruptă. DUMITRIU, B. F. 138. Acolo, în vîlceaua de sub munți, între păduri, se ridică în liniște turlele bisericilor mănăstirești de la Neamț. SADOVEANU, O. VII 201. Cînd însă-n turlă ceasul tainei bate, De prin morminte umbre mari se scoală. IOSIF, P. 24. Mica turlă rotunjită a bisericuței lui Bucur. ODOBESCU, S. I 105. ◊ Fig. Soarele scade dinspre amiaz; Moi săgetează Roiuri de rază Peste bătrîne turle de brazi. DEȘLIU, M. 28. Departe, înainte, răsar din neguri de brădet «Pietrele Doamnei», turle de castele, scînteietoare-n lumina rumănă a dimineții. VLAHUȚĂ, O. A. II 164. 2. Construcție de lemn sau de metal, montată deasupra gurii unei sonde, pe care se montează geamblacul sondei. Se zăresc printre brazii înalți turlele sondelor, răsărite ca din pămînt în noua regiune petroliferă a țării, Pitești. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2785.
túrlă s. f., g.-d. art. túrlei; pl. túrle
túrlă s. f., g.-d. art. túrlei; pl. túrle
TÚRLĂ s. (IND.) turn de sondă.
túrlă (-le), s. f.1. Turn. – 2. Clopotniță. – Var. înv. trulă. Ngr. τροῦλλα, ngr. τοῦρλα (Cihac, II, 708; REW 8949).
TÚRLĂ ~e f. 1) Element arhitectonic în formă de cilindru sau de prismă, cu vârf ascuțit, care încununează acoperișul unor clădiri (în special, al bisericilor). 2) tehn. Construcție amenajată deasupra unei guri de sondă care servește ca element de sprijin în procesul operațiilor de forare și de extragere. /<ngr. túrla
turlă f. turn mic: turlele bisericei. [Gr. mod.].
2) tî́rlă și túrlă f., pl. e (d. tîrlă 1, adică „putoare”). Nord. Triv. Tîrfă, fleoarță.
1) túrlă și (vechĭ) trúlă f., pl. e (ngr. túrla, trúla, cúpolă, dom, d. lat. trulla, pîntecele garafeĭ; mgr. trûllos, de unde vine vsl. sîrb. trulo). Munt. Turn de biserică.
2) túrlă, V. tîrlă 2.
TURLĂ subst. 1. Turla, S. act. 2. Turle (Cat mold II); -a (Moț); – mold., 1680 (Sd VII 60). 3. Turlui, 1530 (17 A IV 110); Turloe, P. (17 A II 294); Turluiu, P. nepot lui Sima Turluianul (16 A I 502).

turlă dex

Intrare: turlă
turlă substantiv feminin
Intrare: Turlă
Turlă