turiță definitie

13 definiții pentru turiță

TÚRIȚĂ, turițe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina în patru muchii, cu flori albe sau verzi și cu fructe acoperite cu peri curbați la vârf, care se agață de hainele oamenilor, de lâna oilor etc. (Galium aparine). ◊ Compus: turiță-mare = plantă erbacee cu frunze păroase pe fața inferioară și cu foliole dințate, cu flori galbene-aurii grupate în formă de ciorchine și cu fructe cu ghimpi mici la bază; scai-mărunt (Agrimonia eupatoria). – Din sb. turica.
TÚRIȚĂ, turițe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina în patru muchii, cu flori albe sau verzi și cu fructe acoperite cu peri curbați la vârf, care se agață de hainele oamenilor, de lâna oilor etc. (Galium aparine). ◊ Compus: turiță-mare = plantă erbacee cu frunze păroase pe fața inferioară și cu foliole dințate, cu flori galbene-aurii grupate în formă de ciorchine și cu fructe cu ghimpi mici la bază; scai-mărunt (Agrimonia eupatoria). – Din scr. turica.
TÚRIȚĂ, turițe, s. f. Plantă erbacee din familia rubiaceelor, cu tulpina în patru muchii, acoperită cu ghimpi mici îndoiți, cu flori albe sau verzi, cu fructele acoperite cu peri curbați la vîrf; crește prin poieni, margini de păduri și locuri cultivate (Galium aparine). Să-mi fac verde cununiță, Cununiță de turiță Să mai vii badea, bădiță. ȘEZ. II 212. ◊ Compus: turiță-mare = plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă, cu frunzele păroase pe fața inferioară, cu flori galbene-aurii și cu fructe avînd la bază ghimpi mici; crește prin crînguri și livezi (Agrimonia eupatoria). – Accentuat și: turíță.
túriță s. f., g.-d. art. túriței; pl. túrițe
túriță s. f., g.-d. art. túriței; pl. túrițe
TÚRIȚĂ s. (BOT.) 1. (Galium aparine) (reg.) asprișoară, cornățel, lipici, lipicioasă, scaimărunt. 2. turiță-mare (Agrimonia eupatoria) = (reg.) turicioară, coada-racului, scaimărunt.
TÚRIȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina rigidă, în muchii și cu fructe acoperite cu țepi agățători, care se prind de hainele oamenilor și de blana animalelor. /<sb. turica
turiță f. plantă ce crește prin tufișuri și păduri, se întrebuința înainte spre a vindeca boalele de ficat, azi ca astringent (Agrimonia eupatoria). [Rus. TORIȚA, hrana vacei].
túriță f., pl. e (sîrb. túrica, bg. tórica, rus. torica, id., d. vsl. treti, a călca). 1. O plantă erbacee rozacee cu ghimpĭ micĭ și încîrligațĭ care crește pe marginea drumurilor (agrimónia eupatória). Are proprietățĭ astringente. 2. O plantă erbacee rubicacee numită și asprișoară, cornățel, lipicĭ, lipicioasă și scaĭ mărunt (gallium aparine). Fructele eĭ aŭ ghĭmpĭ și se prind de haĭne, de unde-ĭ vine numele de lipicĭoasă. 3. O plantă cariofilee numită și hrana vaciĭ (spérgula arvensis). 4. O plantă erbacee boraginee care crește pin locurĭ aride (echinospermum láppula). – Și turíță după R. C. 12, 147).
TURIȚĂ s. (BOT.) 1. (Galium aparine) (reg.) asprișoară, cornățel, lipici, lipicioasă, scai-mărunt. 2. turiță-mare (Agrimonia eupatoria) = (reg.) turicioară, coada-racului, scai-mărunt.
turiță-albă s. v. GĂINUȘĂ.
túriță, turițe, s.f. – (bot.) Plantă erbacee cu flori albe sau verzi, acoperite cu peri, care se agață de hainele oamenilor și de lâna oilor (Agrimonia eupatoria L.). Buruiană de friguri. ♦ (med. pop.) Pentru boli de plămâni (Borza, 1968: 12): „Frunză verde de turiță / Am drăguț peste uliță” (Bârlea, 1924, I: 249). – Din srb. turica (Scriban, DEX, MDA).
túriță, -e, s.f. – (bot.) Plantă erbacee cu flori albe sau verzi, acoperite cu peri, care se agață de hainele oamenilor și de lâna oilor (Agrimonia eupatoria L.). Buruiană de friguri. Se folosește în medicina populară pentru boli de plămâni (Borza 1968: 12): „Frunză verde de turiță / Am drăguț peste uliță” (Bârlea 1924 I: 249). – Din srb. turica (DEX).

turiță dex

Intrare: turiță
turiță substantiv feminin