TUREÁC s. n. v. tureatcă.

TUREÁTCĂ, turetci, s. f. 1. Carâmb (la cizmă). 2. (Înv. și reg.) Un fel de ciorap fără talpă, făcut din dimie sau din postav, care îmbracă piciorul de la gleznă până la genunchi. [Var.: tureác s. n.] – Et. nec.

TUREÁC s. n. v. tureatcă.

TUREÁTCĂ, turetci, s. f. 1. Carâmb (la cizmă). 2. (Înv. și reg.) Un fel de ciorap fără talpă, făcut din dimie sau din postav, care îmbracă piciorul de la gleznă până la genunchi. [Var.: tureác s. n.] – Et. nec.

TUREÁC s. m. v. tureatcă.

TUREÁTCĂ, turetci, s. f. 1. Partea cizmei care acoperă pulpa piciorului de la genunchi pînă la glezne. V. carîmb. După el coborî și o slugă mustăcioasă, care era pe capră, înarmată cu pistoale la brîu și cuțit în tureatca cizmelor scurte. CAMIL PETRESCU, O. II 150. Vechili cu coada cravașei înfiptă în tureatca strînsă pe pulpă a cizmei. C. PETRESCU, O. P. I 46. N-a rămas ladă, saltar, tureatcă de cizmă, astupătoare de sobă, unde să nu-și fi băgat mîinile. GANE, N. III 38. 2. (Învechit) Un fel de ciorap fără talpă, făcut din dimie sau din postav, care îmbrăca piciorul de la glezne pînă la genunchi. – Pl. și: turetce (CREANGĂ, A. 99). – Variante: tureátc (SEVASTOS, N. 98), tureác (REBREANU, I. 12, SLAVICI, N. II 194), turiác (pronunțat -ri-ac) s. m.

tureátcă s. f., g.-d. art. turétcii; pl. turétci

tureátcă s. f., g.-d. art. turétcii; pl. turétci

TUREÁC s. v. carâmb, tureatcă.

TUREÁTCĂ s. v. carâmb.

TUREÁTCĂ ~étci f. 1) Parte a cizmei care acoperă piciorul de la gleznă până sub genunchi; carâmb. ◊ A avea obraz de ~ a fi foarte obraznic; a fi gros la obraz. 2) Varietate de ciorapi lungi până la genunchi, fără tălpi. /Orig. nec.

tureác m., pl. ecĭ (d. tur 1. V. tureatcă și cĭoarecĭ). Munt. Cĭoarecĭ, pulpare, tuzlucĭ (în Olt. turuĭac, pl. ĭecĭ). Munt. vest, Trans. Maram. Tureatcă, carîmb: cercetînd tureciĭ vechĭ (Agrb. Înt. 182). S. n., pl. ece. Rest (cupon) dintr’o trîmbă de pînză, dintr’o pîne saŭ dintr’o lămîĭe. – Și cureac în Munt. est, Mold. (Șez. 30, 168). V. chĭostec.

tureátcă f., pl. etcĭ (d. tureac). Est. Carîmb de cizmă (partea care acoperă pulpa). Fig. Iron. Om ignorant, cĭobotă: ce tureatcă!

tureac s. v. CARÎMB. TUREATCĂ.

TUREATCĂ s. carîmb, (reg.) tureac, (prin Munt. și Olt.) saftian. (~ a cizmei.)

tureác, tureci, s.n. – 1. Carâmb. 2. Bucată de postav care îmbracă pulpa piciorului: „Fă-mă, Doamne, liliac / La mândruca în turiac” (Bârlea, 1924, I: 218); „S-or duce bubele ca tureacu, / A rămâne pielea ca bumbacu” (Papahagi, 1925: 286; Săcel). – Et. nec. (DEX); posibil cuv. autohton (Philippide); din tur (Scriban); din lat. thylacus (< gr. thylakos) (Frățilă).