TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc. – Turc + suf. -uleț.

TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc. – Turc + suf. -uleț.

TURCALÉȚ s. m. v. turculeț.

TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc; copil de turc. Un turculeț mititel Cu cojocul scurticel. MAT. FOLK. 91. Taie la turculeți Că nu-s vrednici nici un preț. ȘEZ. II 39. – Variantă: turcaléț (PAS, L. I 268) s. m.

TURCALÉȚ s. m. v. turculeț.

turcaléț (zmeu) s. n., pl. turcaléțe

turculéț s. m., pl. turculéți

turcaléț (zmeu) s. n., pl. turcaléțe

turculéț s. m., pl. turculéți

TURCULÉȚ s. v. floarea-paștelui, floarea-paștilor, floarea-păsărilor floarea-vântului-galbenă, găinușă, gălbenele, păștiță, sticlete.

turculeț m 1. (Banat) sticlete; 2. Munt. floarea Paștilor.

turcaléț n., pl. e (bg. tŭrkalec, care se rostogolește, d. tŭrkalĕam, rostogolesc). Zmeŭ de forma pereĭ și care, cînd e înălțat, se clatină mereŭ, pe cînd cel în patru colțurĭ e stabil. – Se numește și zmeŭ turcesc (pin confuziune cu Turc).

turculéț m. Trans. Rar. Stigleț (pin aluz. la roșu din creștet, comparat cu fesu Turcilor).

turculeț s. v. FLOAREA-PAȘTELUI. FLOAREA-PAȘTILOR. FLOAREA-PĂSĂRILOR. FLOAREA-VÎNTULUI-GALBENĂ. GĂINUȘĂ. GĂLBENELE. PĂȘTIȚĂ. STICLETE.

turcaleț s. n. sg. fese, dos