TURBULÉNȚĂ, turbulențe, s. f. 1. Gălăgie, zgomot; dezordine; nesupunere, revoltă. 2. (Fiz.) Stare a unui fluid în masa căruia există vârtejuri. – Din fr. turbulence, lat. turbulentia.

TURBULÉNȚĂ s. f. 1. (Livr.) Gălăgie, zgomot; dezordine; nesupunere, revoltă. 2. (Fiz.) Stare a unui fluid în masa căruia există vârtejuri. – Din fr. turbulence, lat. turbulentia.

TURBULÉNȚĂ s. f. 1. Gălăgie, zgomot, dezordine; nesupunere, revoltă. 2. Mișcare de agitație a unui fluid ale cărui particule au deplasări dezordonate.

!turbulénță s. f., g.-d. art. turbulénței; pl. turbulénțe

turbulénță s. f., g.-d. art. turbulénței

TURBULÉNȚĂ s. (FIZ.) agitație. (~ unui fluid.)

TURBULÉNȚĂ s.f. 1. (Liv.) Tulburare; neorânduială, dezordine; gălăgie. 2. (Fiz.) Stare de mișcare a unui fluid în care există vârtejuri. [Cf. fr. turbulence, lat. turbulentia].

TURBULÉNȚĂ s. f. 1. neorânduială, dezordine; gălăgie. 2. (fiz.) stare a unui fluid în care există vârtejuri, agitație. (< fr. turbulence, lat. turbulentia)

TURBULÉNȚĂ f. 1) Agitație turbulentă. 2) Caracter turbulent. [G.-D. turbulenței] /<fr. turbulence, lat. turbulentia

*turbulénță f., pl. e (lat. turbulentia). Caracteru de a fi turbulent.

TURBULENȚĂ s. (FIZ.) agitație. (~ unui fluid.)