turbat definitie

20 definiții pentru turbat

TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
TURBÁT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. 2. Fig. Furios, violent, sălbatic; nebun (de durere, de spaimă etc.). ♦ Care are o mare intensitate, violență; foarte mult; extraordinar, grozav. – V. turba.
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
TURBÁT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. 2. Fig. Furios, violent, sălbatic; nebun (de durere, de spaimă etc.). ♦ Care are o mare intensitate, violență; foarte mult; extraordinar, grozav. – V. turba.
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. Un cîine nu rămîne nebătut în sat... Totuși, mai turbează cîte unul primăvara. STANCU, D. 174. Mai ales primăvara... vietatea turbează. PAMFILE, VĂZD. 44. 2. A se mînia peste măsură; a se înfuria. Cînd auzi dascălul de fuga copiilor, turbă de mînie. ISPIRESCU, L. 276. Și să nu turbezi de mînie cînd cugeți că sînt guri rele, invidioși și ignoranți? CARAGIALE, O. III 211. Și cu toții crunt turba, Paloșile ridica. ALECSANDRI, P. P. 154. ◊ Tranz. fact. Mai potolește-te și dumneata, coană Acrivițo, pentru dumnezeu! nu-l mai turba! CARAGIALE, O. III 36. Mă turbează și, zău, mă tem să nu fac vrun păcat într-o zi. ALECSANDRI, T. I 210. ◊ Refl. Fig. Înființîndu-să o furtună foarte cumplită, cu așa sălbătăciune s-au turbat marea, încît undele ei să înălța ca niște case. DRĂGHICI, R. 9. ♦ A cădea într-un acces de furie; a se lăsa cuprins de furie, a înnebuni. Să turbeze omul că nu putea spune nimănui ce văzuse el! ISPIRESCU, U. 112. Cînd gîndesc... că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez, să iau cîmpii, nu altăceva. CREANGĂ, P. 123. Da dați-mi pace!... Ați turbat? ALECSANDRI, T. I 299. – Prez. ind. și: turb (EMINESCU, N. 20, ȘEZ. I 126).
TURBÁT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. A murit... mușcat de un lup turbat. HOGAȘ, DR. II 46. Un lup... cu o limbă ca de dihanie turbată, cu colții rînjiți. ISPIRESCU, L. 17. Spînul... se răpede ca un cîne turbat la Harap-Alb. CREANGĂ, P. 278. ◊ (Substantivat) În durerea lui strigă ca un turbat. BOLINTINEANU, O. 294. 2. Furios, violent, sălbatic. Să-l tîrîie... legat De-a calului meu coadă, de-a celui mai turbat. COȘBUC, P. I 53. Ieșea apoi în balcon ca să vază ce e jos, unde urla mulțimea turbată. CARAGIALE, O. III 7. Zimbrul, aprig ca un zmeu... Fiară cruntă și turbată Pleca fruntea lui cea lată. ALECSANDRI, P. II 93. ◊ Fig. Dîmbovița asta e turbată cînd se umflă. CAMIL PETRESCU, O. I 556. Deznădejdi ce nu se-nfrîng, În grozav vîrtej se strîng, Zbuciumînd tot mai turbate. MACEDONSKI, O. I 200. Slănicul... îngîmfat și turbat, se aruncă rostogolind pietre și bolovani. NEGRUZZI, S. I 316. ◊ Expr. A se face dunăre turbată v. dunăre. ◊ (Adverbial) Emelian răcni turbat că a intrat dracul in ei. DUMITRIU, P. F. 52. Din dinți grozav scrîșnește Și tot blastemă turbat. ALECSANDRI, P. A. 40. (Fig.) În tuspatru părți a lumii turbat vîntul se tot duce. ALECSANDRI, P. A. 132. ♦ Înnebunit (de durere, de spaimă). Alerga turbată de colo-colo, întrebînd, frîngîndu-și mîinile. VLAHUȚĂ, O. A. 426. 3. (Popular, mai ales în basme, în expr.) Vînt (sau aer) turbat = vînt (sau aer) din straturile cele mai înalte ale atmosferei. Vîntul turbat suflă sus... nu suflă niciodată pe pămînt. PAMFILE, VĂZD. 44. Ciocîrlanul... ajunge tocmai lîngă cer, în aerul cel turbat. MARIAN, O. I 350. Îl făcu un pui de corb și îl vîrî într-un stol de corbi ce se urcase pînă la vîntul turbat. ISPIRESCU, L. 46. 4. Foarte mare, foarte intens, foarte mult; extraordinar, grozav. Un fiu De împărat odată, În piept cu dor turbat de viu, S-a îmbrăcat în fată. COȘBUC, P. I 70. Aerul răsună de țipete turbate Și mii de cai înoată în umbre-ntunecate. BOLINTINEANU, O. 52. ◊ (Adverbial) Idoli străini, mari băutori de sînge, Turbat s-au apucat aici să bea. BENIUC, V. 93.
turbá (a ~) vb., ind. prez. 3 turbeáză
turbá vb. ind. prez. 1 sg. turbéz, 3 sg. și pl. turbeáză
TURBÁ vb. v. înfuria, mânia.
TURBÁT adj. v. colosal, cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, furibund, furios, groaznic, grozav, infernal, îndârjit, înfiorător, înfuriat, îngrozitor, înspăimântător, întărâtat, înverșunat, mâniat, mânios, năprasnic, pornit, strașnic, teribil, violent.
turbá (turbéz, turbát), vb.1. A se îmbolnăvi de rabie. – 2. A se mînia, a se înfuria, a-și ieși din fire. – Mr. turbu, turbedz, turbare, megl. anturb(ari), istr. turbu. Lat. turbāre (Pușcariu 1774; Philippide, II, 656; Densusianu, GS, II, 20; REW 8992), cf. it. turbare, prov., cat. torbar, sp. turbar, port. torvar, alb. tërboń. Der. din lat. torvus (Pascu, Elemente, 40) nu este probabilă. Uz general (ALR, I, 127). – Der. turbă, s. f. (rabie), popstverbal); turbăciune, s. f. (furie, mînie), cu suf. -ciune (după Candrea, din lat. turbātĭōnem); turbat, adj. (care suferă de rabie; furios,, violent, sălbatic; strașnic); turbătură, s. f. (înv., rabie).
A TURBÁ ~éz intranz. 1) A se îmbolnăvi de turbare; a deveni turbat. 2) fig. fam. (despre oameni) A se înfuria grozav; a se supăra peste măsură, exteriorizându-și supărarea. /<lat. turbare
TURBÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A TURBA. 2) fig. Care se produce cu o intensitate extrem de mare. Valuri ~te. /v. a turba
turbà v. 1. a fi atins de turbare; 2. fig. a simți o ciudă mare; 3. fam. a se înfuria peste măsură. [Lat. TURBARE].
turbat a. 1. atins de turbare: câine turbat; 2. fig. pasionat, nebun: turbat de gelozie. ║ m. om impetuos, violent. ║ adv. ca un turbat.
turb și turbéz, a v. tr. (lat. tŭrbare, a turbura [lucrurile, apa, mintea] și intr. „a fi agitat”, d. turba, mulțime de oamenĭ: vgr. týrbe, zgomot, tumult tyrbázo și styrbázo, turbur. V. sturlubatic). Mă îmbolnăvesc de turbare: cînele a turbat. Fig. Mă înfuriĭ grozav: îmĭ vine să turbez cînd văd asemenea lucrurĭ. V. tr. Amețesc: hîrtiile astea m’aŭ turbat!
turbát, -ă adj. Bolnav de turbare: cîne, om turbat (ca subst. „om turbat”). Fig. Foarte furios, nebun: turbat de mînie, de gelozie. Foarte pasionat: copiiĭ îs turbațĭ după joc. Strașnic (de bun, de violent): un vin, un vînt turbat. Vîntu cel turbat, vînt furios pe care îl presupune poporu că bate la înălțimea la care nu maĭ zboară păsările: zmeu a ajuns la vîntu cel turbat. Adv. Strașnic (de bine, de violent): a dansa turbat, vîntu bate turbat.
turbéz, V. turb.
turba vb. v. ÎNFURIA. MÎNIA.
turbat adj. v. COLOSAL. CUMPLIT. EXTRAORDINAR. FENOMENAL. FORMIDABIL. FURIBUND. FURIOS. GROAZNIC. GROZAV. INFERNAL. ÎNDÎRJIT. ÎNFIORĂTOR. ÎNFURIAT. ÎNGROZITOR. ÎNSPĂIMÎNTĂTOR. ÎNTĂRÎTAT. ÎNVERȘUNAT. MÎNIAT. MÎNIOS. NĂPRASNIC. PORNIT. STRAȘNIC. TERIBIL. VIOLENT.

turbat dex

Intrare: turbat
turbat adjectiv
Intrare: turba (1 -b)
turba 1 -b verb grupa I conjugarea I
Intrare: turba (1 -bez)
turba 1 -bez verb grupa I conjugarea a II-a