turban definitie

12 definiții pentru turban

TURBÁN, turbane, s. n. Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă lungă de stofă, de mătase sau de pânză, de obicei albă, pe care o poartă bărbații din unele țări orientale înfășurată de mai multe ori în jurul capului. ♦ Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă din diverse materiale textile, pe care femeile și-o înfășoară în jurul capului, în loc de pălărie. [Pl. și: turbanuri] – Din fr. turban, germ. Turban.
TURBÁN, turbane, s. n. Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă lungă de stofă, de mătase sau de pânză, de obicei albă, pe care o poartă bărbații din unele țări orientale înfășurată de mai multe ori în jurul capului. ♦ Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă din diverse materiale textile, pe care femeile și-o înfășoară în jurul capului, în loc de pălărie. [Pl. și: turbanuri] – Din fr. turban, germ. Turban.
TURBÁN, turbane, s. n. Bandă de stofă, de mătase sau de pînză, de obicei albă, pe care o poartă la unele popoare orientale bărbații, înfășurată de mai multe ori în jurul capului. În loc de pălărie, își răsucea cu artă pe cap un fel de broboadă, ca un turban, de mătase aurie cu bande verzi. BART, E. 100. Turbanul îi cade și-l lasă căzut. COȘBUC, P. I 206. Port un turban de matasă. NEGRUZZI, S. II 128. ◊ Fig. (Simbolizînd armata turcă) Mihai Viteazul... gonea dîra de... turbane risipite pînă în văgăunele Balcanilor. VLAHUȚĂ, R. P. 13.
turbán s. n., pl. turbáne
turbán s. n., pl. turbáne
TURBÁN s. (înv.) cealma, saric, turluban. (Purta ~ pe cap.)
TURBÁN s.n. Învelitoare de stofă, de mătase sau de pânză cu care își înfășoară capul bărbații la unele popoare orientale. ♦ Șal înfășurat de femei în jurul capului. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. turban, cf. pers. dulbänd].
TURBÁN s. n. învelitoare de stofă, mătase sau pânză cu care își acoperă capul bărbații la unele popoare orientale. ◊ șal înfășurat de femei în jurul capului. (< fr. turban)
TURBÁN ~e n. 1) (în unele țări orientale) Acoperământ pentru cap, purtat de bărbați, constând dintr-o bandă lungă de pânză (albă) care se înfășoară în jurul capului. 2) Acoperământ pentru cap purtat de femei în loc de pălărie. /<turc. turban
turban n. 1. broboadă de tulpan alb cu care Turcii (și alte popoare orientale) își înfășoară capul: hainele și turbanul Pașei BĂLC.; 2. broboada analogă purtată înainte de boieroaice: cocoanele cele tinere se purtau legate la cap cu turban GHICA. [Vorbă europeană de aceeași origină cu tulpan].
turbán n., pl. e (it. turbante, fr. turban, d. turc. tülbend, muselină, turban. V. tulpan). Vechĭ. Tulpan, muselină: cocoanele cele tinere se purtaŭ legate la cap cu turban (Șăĭn.). Azĭ (după fr.). Cealma, pînză supțire înfășurată în prejuru capuluĭ (la orientalĭ).
TURBAN s. (înv.) cealma, saric, turluban. (Purta ~ pe cap.)

turban dex

Intrare: turban (pl. -e)
turban pl. -e substantiv neutru
Intrare: turban (pl. -uri)
turban pl. -uri