turbăciune definitie

8 definiții pentru turbăciune

TURBĂCIÚNE, turbăciuni, s. f. (Înv.) Turbare. – Turba + suf. -ăciune.
TURBĂCIÚNE, turbăciuni, s. f. (Rar) Turbare. – Turba + suf. -ăciune.
TURBĂCIÚNE, turbăciuni, s. f. 1. (Rar) Turbare (1). Aveau să-l omoare ca pe un cîine veninat de turbăciune. POPA, V. 137. 2. Turbare (2). De cîte ori în turbăciune se apropiau de călăreț, întîlneau gloanțele lui și copitele fugarului. GANE, N. I 11. Turbăciune oarbă cu lăcomia unită. CONACHI, P. 302. Să afla gata de război cu o mare turbăciune. DRĂGHICI, R. 182.
turbăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. turbăciúnii; pl. turbăciúni
turbăciúne s. f., g.-d. art. turbăciúnii; pl. turbăciúni
TURBĂCIÚNE s. v. rabie, turbare.
turbăcĭúne f. (d. a turba saŭ lat. turbátio, -ónis). Turbare. Fam. Iron. Furie: l-a apucat turbăcĭunea.
turbăciune s. v. RABIE. TURBARE.

turbăciune dex

Intrare: turbăciune
turbăciune substantiv feminin