Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

8 defini╚Ťii pentru turb─âciune

TURB─éCI├ÜNE, turb─âciuni, s. f. (├Änv.) Turbare. ÔÇô Turba + suf. -─âciune.
TURB─éCI├ÜNE, turb─âciuni, s. f. (Rar) Turbare. ÔÇô Turba + suf. -─âciune.
TURB─éCI├ÜNE, turb─âciuni, s. f. 1. (Rar) Turbare (1). Aveau s─â-l omoare ca pe un c├«ine veninat de turb─âciune. POPA, V. 137. 2. Turbare (2). De c├«te ori ├«n turb─âciune se apropiau de c─âl─âre╚Ť, ├«nt├«lneau gloan╚Ťele lui ╚Öi copitele fugarului. GANE, N. I 11. Turb─âciune oarb─â cu l─âcomia unit─â. CONACHI, P. 302. S─â afla gata de r─âzboi cu o mare turb─âciune. DR─éGHICI, R. 182.
turbăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. turbăciúnii; pl. turbăciúni
turb─âci├║ne s. f., g.-d. art. turb─âci├║nii; pl. turb─âci├║ni
TURBĂCIÚNE s. v. rabie, turbare.
turb─âc─ş├║ne f. (d. a turba sa┼ş lat. turb├ítio, -├│nis). Turbare. Fam. Iron. Furie: l-a apucat turb─âc─şunea.
turb─âciune s. v. RABIE. TURBARE.

Turb─âciune dex online | sinonim

Turb─âciune definitie

Intrare: turb─âciune
turb─âciune substantiv feminin