tupila definitie

8 definiții pentru tupila

TUPILÁ vb. I v. pitula.
TUPILÁ vb. I v. pitula.
TUPILÁ, tupilez, vb. I. Refl. 1. A se ghemui (la pămînt), a se face mic (mai ales pentru a nu fi văzut), p. ext. a se ascunde; a se pitula. V. cinchi. Ozun se tupilă alături de lucrător. C. PETRESCU, C. V. 138. Căprița pe care Alexandru o urmărise atît de mult stătea tupilată. GANE, N. I 143. Cățelul s-a tupilat blînd la picioarele lui. VLAHUȚĂ, O. A. II 6. ◊ Fig. (Despre case, rar despre alte lucruri) În colțul uliței noastre, cu case tupilate acoperite cu olane, se afla o cîrciumă bătrînească. I. BOTEZ, ȘC. 20. În bătătura caselor tupilate sub coperișele de stuf, cîteva femei, cu mînile strașină la ochi, cătau lung, cercetător, departe în zare. BART, S. M. 69. Văile tupilate întunecau priveliștea. HOGAȘ, M. N. 132. ◊ Tranz. (Complementul indică o parte a corpului) Ea-și tupila capul și se înclina spre el, cu sentimentul că e sub apărarea unei puteri mari. VLAHUȚĂ, O. A. III 86. 2. A înainta pe furiș, ghemuindu-se pentru a nu fi văzut. V. furișa. O femeie se tupila prin dosul unei case, furișîndu-se către o cînepiște înaltă. SADOVEANU, M. C. 86. Ea trebui să-și plece capul, se tupila pe sub ramuri cu mișcări de păsărică. VLAHUȚĂ, O. A. III 48. – Variantă: (rar) tupilí (MARIAN, O. I 274) vb. IV.
!tupilá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 tupileáză
tupilá v. pitulá
tupilà n. Mold. a se pitula: în urma strălucirii, stă umbra tupilată AL. [Metateză din pitulà].
pituléz și (est) tupiléz (mă) v. refl. (din *pitulesc, vsl. pri-tuliti, a potoli, rus. pritúlitĭ sĕa, pol. przy-tulić sie, a se ascunde. V. tulesc, po-tolesc. Cp. cu pitesc). Mă pitesc, mă ascund ghemuindu-mă. – În Munt. vest și mă cĭucĭulesc.
tupiléz (mă), V. pitulez.

tupila dex

Intrare: tupila
tupila verb grupa I conjugarea a II-a