tunet definitie

12 definiții pentru tunet

TÚNET, tunete, s. n. 1. Zgomot puternic care însoțește o descărcare electrică atmosferică (fulger sau trăsnet). ♦ (Rar) Trăsnet. 2. Fig. Zgomot puternic, răsunător. – Lat. tonitrum (după sunet).
TÚNET, tunete, s. n. 1. Zgomot puternic care însoțește o descărcare electrică atmosferică (fulger sau trăsnet). ♦ (Rar) Trăsnet. 2. Fig. Zgomot puternic, răsunător. – Lat. tonitrum (după sunet).
TÚNET, tunete, s. n. 1. Bubuit care însoțește fulgerul sau urmează după el și care este provocat de descărcările electrice din atmosferă. O scînteiere crudă umplu rîpa, tunetul zgudui munții. SADOVEANU, O. VIII 243. Fulgerul scînteie, tunetul bubuie, Calul său cade. BOLINTINEANU, O. 74. Tunetul se poartă vuind din loc în loc. ALECSANDRI, P. I 193. Groaznice tunete o să avem. NEGRUZZI, S. I 58. ♦ (Rar) Trăsnet. E frumos, lovi-l-ar tunetul. STANCU, D. 190. Un fulger ca o sîrmă ruptă tresări în întunecimea norilor și tunetul trăsni, dărîmînd văzduhul. SADOVEANU, O. A. II 102. 2. Fig. Zgomot puternic. Se auzi deodată un tunet de voci. CAMIL PETRESCU, O. II 184. Atunci un tunet de urale și de aplauze... izbucni. MIRONESCU, S. A. 109. El sub tunetul de tun S-a bătut ca un nebun. COȘBUC, P. I 132. Începu a se cutremura biserica și se auziră niște pocnete și tunete. ISPIRESCU, L. 99.
túnet s. n., pl. túnete
túnet s. n., pl. túnete
TÚNET s. (reg.) durăt, (înv.) tun. (Ploaie cu ~e și trăsnete.)
TÚNET s. v. trăsnet, trăsnitură.
TÚNET ~e n. 1) Zgomot puternic care însoțește fulgerul. 2) fig. Zgomot mare, răsunător. ~ de voci. ~ de aplauze. /a tuna + suf. ~et
tunet n. sgomot prelungit ce s’aude îndată după fulger. [Derivat din vechiu-rom. tun, tunet (după analogia lui sunet)].
túnet n., pl. e (d. a tuna, după sunet). Bubuitura fulgeruluĭ, huĭetu care s’aude după ce scapără în norĭ: tunete și fulgere. Fig. Tunete de aplauze.
TUNET s. (MET.) (reg.) durăt, (înv.) tun. (Ploaie cu ~te și trăsnete.)
tunet s. v. TRĂSNET. TRĂSNITURĂ.

tunet dex

Intrare: tunet
tunet substantiv neutru