TUNÁR, tunari, s. m. Militar care servește într-o unitate de artilerie; servant al unui tun; artilerist. ♦ Fig. Epitet dat unui sportiv care are un șut foarte puternic (și marchează multe goluri). – Tun + suf. -ar.

TUNÁR, tunari, s. m. Militar care servește într-o unitate de artilerie; servant al unui tun; artilerist. ♦ Fig. Epitet dat unui sportiv care are un șut foarte puternic (și marchează multe goluri). – Tun + suf. -ar.

TUNÁR, tunari, s. m. Militar care servește într-o unitate de artilerie; servantul unui tun; artilerist. Tunarii se luptau strașnic. SADOVEANU, O. VI 31. La cele patru colțuri ale locului de adunare e cîte un tun cu tunarii săi, așezați după regulile ostășești. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Ținteș era dibaci tunar, Căci toate-a lui ghiulele Loveau turcescul furnicar. ALECSANDRI, P. A. 207.

tunár s. m., pl. tunári

tunár s. m., pl. tunári

TUNÁR s. v. artilerist.

TUNÁR ~i m. înv. Militar din trupele de artilerie; ostaș la tun; artilerist. /tun + suf. ~ar

tunar m. artilerist.

tunár m. (d. tun). Artilerist.

TUNAR s. (MIL.) artilerist, (înv.) canonier, pușcar, pușcaș, topciu.

TUNÁR, tunári, s. m. ~ 2. (Arg.) Autorul unui tun (4); infractor (mare, renumit); spărgător; hoț de locuințe. [R. Zafiu – Diversitate stilistică în româna actuală]