TÚMUL, tumuli, s. m. Movilă artificială, conică sau piramidală, din pământ sau din piatră, pe care unele popoare din Antichitate o înălțau deasupra mormintelor. [Var.: túmulus s. m.] – Din fr., lat. tumulus.

TÚMULUS s. m. v. tumul.

TÚMUL, tumuli, s. m. Movilă artificială, conică sau piramidală, din pământ sau din piatră, pe care unele popoare din antichitate o înălțau deasupra mormintelor. [Var.: túmulus s. m.] – Din fr., lat. tumulus.

TÚMULUS s. m. v. tumul.

TÚMUL, tumuli, s. m. Movilă conică sau piramidală, din pămînt sau din piatră, ridicată pe morminte la unele popoare din antichitate. Acei tumuli se cheamă, mai pretutindeni, de către locuitori, măgure sau măgule. ODOBESCU, S. II 141.

túmul s. m., pl. túmuli

túmul s. m., pl. túmuli

TÚMUL s. măgură.

TÚMUL s.m. (Ist.) Movilă conică sau piramidală, făcută din pământ sau din piatră, înălțată de unele popoare din vechime deasupra unui mormânt. [Var. tumulus s.n. / < fr., lat. tumulus].

TÚMULUS s.n. v. tumul.

TUMÚL s. m. movilă de pământ înălțată de unele popoare, începând din neolitic, în scop funerar, ca observator astronomic sau semn geodezic. (< fr., lat. tumulus)

TÚMUL, tumuli, s.m. Movilă de pământ sau de piatră pe care o ridicau unele popoare din antichitate deasupra mormintelor.

TÚMUL ~i m. (la unele popoare antice) Ridicătură de pământ sau de piatră, în formă de con sau de piramidă, înălțată deasupra mormintelor, în scop de protecție. /<lat. tumulus

tumul(us) m. grămadă de pământ sau clădire de piatră, în formă de con, pe care popoarele vechi o ridicau deasupra mormintelor: sunt trei specii de tumuli după dimensiunea lor: măgure, movile și gorgane.

TUMUL s. măgură.