tulei definitie

21 definiții pentru tulei

TULÉI, tuleie, s. n. 1. Cotor al penelor nedezvoltate de pasăre; puf care acoperă corpul puilor de pasăre. 2. Fir de mustață sau de barbă care abia a crescut (la tineri). – Cf. sb. tulaj, ucr. tulij.
TULÉU, tulei, s. m. 1. Tulpina unor plante (mai ales a porumbului); partea rămasă din tulpină a unor plante după recoltare. 2. Soi de prun cu coroana piramidală, cu fructul mare, de formă ovoidă alungită, de culoare vânătă. [Pl. și: (n.) tuleie] – Cf. știulete.
TULÉI, tuleie, s. n. 1. Cotor al penelor nedezvoltate de pasăre; puf care acoperă corpul puilor de pasăre. 2. Fir de mustață sau de barbă care abia a crescut (la tineri). – Cf. scr. tulaj, ucr. tulij.
TULÉU, tulei, s. m. 1. Tulpina unor plante (mai ales a porumbului); partea rămasă din tulpină a unor plante după recoltare. 2. Soi de prun cu coroana piramidală, cu fructul mare, de formă ovoidă alungită, de culoare vânătă. [Pl. și: (n.) tuleie] – Cf. știulete.
TULÉI, tuleie, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Cotor al penelor încă nedezvoltate, care acoperă corpul puilor de pasăre. Găsi... zece puișori de găină, piuind somnoroși sub tuleiele lor umede. VLAHUȚĂ, O. A. III 60. Astfel, prin ghizdeie, Un pui cu tuleie, Muma îl numește, Noaptea-l încălzește Pînă va zbura. BOLLIAC, O. 78. 2. Fir de păr abia crescut în mustața sau în barba tinerilor. Și cum zice vorba asta, hop și Prîslea, de douăzeci și doi de ani, de-abia cu cîteva tuleie în bărbie. CARAGIALE, P. 114. Cînd abia începuse tuleiele bărbiei să-i umbrească pielița copilărească, el vorbea pe de rost toate limbile de pe lume. ODOBESCU, S. III 177.
TULÉU, tulei, s. m., și tuleie, s. n. Tulpina anumitor plante (mai ales a porumbului); partea rămasă din tulpină după tăierea recoltei. Mai am de tăiat niște tulei de cucuruz și de floarea-soarelui. V. ROM. februarie 1952, 103. Coceanul... se mai numește și strujean, strujan... turjan... tuleu. PAMFILE, A. R. 87. ◊ (Glumeț) Smulge un copaci așa cum este și-l du repede acasă... – Eu să-mi pîngăresc mînile cu un tuleu de-aiestea? îi răspunse Titirezul. SBIERA, P. 181. – Variantă: tiuléu (I. CR. III 157) s. n.
tuléi (cotor al penelor, fir de păr) s. n., pl. tuléie
tuléi (cotor al penelor, fir de păr) s. n., pl. tuléie
tuléu (agr., bot.) s. n./s. m., art. tuléul; pl. n. tuléie/m. tuléi
TULÉU s. v. tulpină.
TULÉU s. v. cocean, știulete.
túlă (-le), s. f. – Cărămidă, chirpici, pentru a căptuși cuptoarele. – Var. tuvlà. Mr. tuvlă. Ngr. τούβλο (Scriban), cf. tc. tuvla. Cf. REW 8968.
tuléi (-ie), s. n.1. Puf, perișor. – 2. Pufuleț de fructe sau de plante. – 3. Cocean, ciocălău, pănușă de porumb. – Var. Trans. tulea. Mold. tiuleu, tiulei. Sl. tulŭ „cilindru gol” (Cihac, II, 426; Tiktin, Candrea), cf. torbă și sb. tulaj „cocean”, rut. tulij, pol. tulja „fier de lance”. La sensul al doilea ar fi putut interveni o contaminare cu tc. tüy „puf”, tüylü „pufos”, mai ales dacă se ține cont de var. mold. Der. din gr. τσῦλος „coloană” (Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 456) sau din mag. toll (Scriban) trebuie să fie abandonată, ca și der. din lat. tubŭla (Pușcariu, Dacor., V, 423; REW 8968). Der. tulean (var. Olt. tujlean), s. n. (cocean, ciocălău; puf, perișor); tulău, s. m. (Trans., bucium foarte lung al ciobanilor, din scoarță de tei sau de salcie, măsoară 2 m. în lungime), probabil din același sl. tulŭ „tub” (după Miklosich, Slaw. Elem., 50 și Cihac, II, 427; din sb., cr. tuliti „a scheuna, a urla”; după Conev, 104, din bg. tulnik); tulnica, vb. (Trans., a suna din tulnic); tulug, s. m. (tuleu de porumb, cocean), în Trans.
túlă, túle, s.f. (reg.) cărămidă groasă, nearsă; chirpici.
tuleiu n. Mold. 1. paiu gros; 2. cotorul penei (la păsări); 3. fig. păr ce răsare: tuleie de barbă. [Și tiuleiu: pol. TULEĬA].
túlă, V. tuvlă.
tuléĭ și tĭuléĭ n., pl. eĭe (ung. toll, tuleĭ; cp. cu mbg. tulŭ, a. î., care poate fi luat de la Romînĭ, ca și pol. tuleja, vîrf de suliță. V. și ștulete). Est. Pană din cele dintîĭ care le cresc păsărilor după puf. Iron. Prim fir de mustață orĭ de barbă: nicĭ nu ĭ-aŭ crescut tuleĭele, și combate guvernu la gazetă! – În Trans. tuleŭ, pl. eĭe, strujan, cocean. V. tujlean și tulug.
túvlă și (maĭ des) túlă f., pl. e (turc. tughia, tuvla, țiglă, d. ngr. túvlon, pl. -vla, cărămidă, d. lat. tubulus, dim. d. tubus, tub. De aci și mrom. tuvlă, tulă, țiglă, alb. tulă, bg. tuhla, cărămidă. Cp. cu ĭama și tura din ĭaghma și tughra). Munt. Rar. Cărămidă lată de pardosit cuptoarele ș. a.
TULEU s. (BOT.) cotor, tulpină, (reg.) beldie. (~ la plantele erbacee mari.)
tuleu s. v. COCEAN. ȘTIULETE.
tulei s. pl. (țig.) țigări.

tulei dex

Intrare: tulei
tulei substantiv neutru
Intrare: tuleu (pl. -ei)
tuleu pl. -ei
Intrare: tulă
tulă