TUFÁN, tufani, s. m. 1. Specie de stejar (Quercus pubescens). 2. Tufar. 3. (Pop.) Ciomag, bâtă. – Tufă + suf. -an.

TUFÁN, tufani, s. m. 1. Specie de stejar (Quercus pubescens). 2. Tufar. 3. (Pop.) Ciomag, bâtă. – Tufă + suf. -an.

TUFÁN, tufani, s. m. 1. Specie de stejar cu lujeri și frunze păroase (Quercus pubescens); tufă (3). Lîngă porumb, un tufan bătrîn și încîlcit lăsa o umbră deasă, neagră. PREDA, Î. 149. Găsești cîte o mică dumbravă de vechi tufani sub care se adăpostesc turmele de oi la poale, iar mii și mii de cuiburi de ciori printre crăcile copacilor. ODOBESCU, S. III 17. Tufani, paltini, ghindari se îngroziră foarte. ALEXANDRESCU, M. 294. 2. Arbust, copăcel; tufar. Pădurea era cam rară, mai mult tufani decît copaci mari. CONTEMPORANUL, VIII 299. Pădurea măruntă de tufani și mărăcini se află la răsărit. I. IONESCU, M. 634. 3. Băț, ciomag, bîtă (dintr-un trunchi gros de copac). Să-i lungească pă spinare un tufan de patru ani, măsurînd-o cu acesta de vreo șaptezeci de ori. GORJAN, H. I 20. Turcul zice «aman, aman», Eu îi trag cu ăl tufan. TEODORESCU, P. P. 300.

tufán s. m., pl. tufáni

tufán s. m., pl. tufáni

TUFÁN s. (BOT.; Quercus pubescens) (reg.) tufă, (Transilv.) șledun.

TUFÁN s. v. bâtă, ciomag, gorun, măciucă, tufar.

TUFÁN ~i m. Arbore înrudit cu stejarul, dar cu frunze mai lungi. /tufă + suf. ~an

tufan m. specie de stejar (numit și tufă albă sau râioasă) prin pădurile și tufișurile dealurilor (Quercus pubescens).

gorún m. (bg. sîrb. gorun. V. gîrneață). Un fel de stejar numit și slădun și tufan (quercus sessiliflóra).

tufán m. (d. tufă). Un fel de stejar numit și gorun (quercus pedunculata) și tufă (quercus pubéscens); stejar de la 15 anĭ în sus pînă la cel secular. Buștean de stejar scurt (Bz.).

TUFAN s. (BOT.; Quercus pubescens) (reg.) tufă, (Transilv.) șledun.

tufan s. v. BÎTĂ. CIOMAG. GORUN. MĂCIUCĂ. TUFAR.

tufan, tufani s. m. persoană nepricepută / ignorantă.