TUFĂRÍȘ, tufărișuri, s. n. Tufiș – Tufar + suf. -iș.

TUFĂRÍȘ, tufărișuri, s. n. Tufiș – Tufar + suf. -iș.

TUFĂRÍȘ, tufărișuri, s. n. Tufărie, tufiș. Vin apoi tufărișuri de ceai, lanuri de trestie de zahăr. RALEA, O. 56. Amîndoi ne strecuram și ne tîrîiam ca niște dihănii, prin încurcatele tufărișuri ale luncii. SADOVEANU, O. A. II 122. Tufărișurile și dumbrăvile de primprejur trebuie să fi fost pe atunci și mai multe și mai desfătătoare. GALACTION, O. I 314. Rînduri, rînduri Au ieșit din tîrg prin toate părțile, ca pe furiș; Apoi o luarâ-ncoace ca să intre-n tufăriș. DAVILA, V. V. 30. ◊ Fig. Înălța cu fereală țigara înspre tufărișul bătut de toamnă al bărbii. SADOVEANU, Î. A. 104.

tufăríș s. n., pl. tufăríșuri

tufăríș s. n., pl. tufăríșuri

TUFĂRÍȘ s. v. desiș.

TUFĂRÍȘ ~uri n. 1) Loc unde cresc tufari. 2) Desiș de tufari. /tufă + suf. ~ăriș

tufăriș n. loc de tufari.

tufăríș și -eríș n., pl. urĭ (d. tufar). Tufiș întins, pădure de tufe.

TUFĂRIȘ s. crîng, desiș, hățiș, stufăriș, tufiș, (rar) stuf, tufărie, (pop.) bunget, desime, (reg.) hălăciugă, huceag, huci.