tuci definitie

2 intrări

27 definiții pentru tuci

ceaún sn [At: ALECSANDRI, P. III, 90 / P: cea-un / V: ceaón, ceón / Pl: ~e / E: tc ça(b)un] 1 Vas emisferic de fontă, cu două toarte unite printr-un mâner, în care țăranii (păstorii) fac mămăligă, sau alte mâncăruri, punând-o la foc pe pirostrii sau în crăcană. 2 Conținut al unui ceaun (1). 3 Vasul împreună cu conținutul. 4 Vas mare în care la stână se fierb laptele, seul etc. Si: tuci, cazan, pârnaie, arămie, brăcaci. 5 Conținut al unui ceaun (4). 6 Vasul împreună cu conținutul. 7 Vas în care erau puși banii îngropați. 8 Conținut al unui ceaun (7). 9 Vasul împreună cu conținutul. 10 (Zid; îf ceaon) Cumpănă orizontală, care seamănă cu un ceaun (1) răsturnat. 11 Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 12 Melodie după care se execută ceaunul (11).
TUCI, (2) tuciuri, s. n. 1. Fontă. 2. Ceaun, vas (de fontă). – Din tc. tuç (lit. tunç).
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc.
TÚCI, (2) tuciuri, s. n. 1. Fontă. 2. Ceaun, vas (de fontă). – Din tc. tuç (lit. tunç).
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc.
TÚCI, (2) tuciuri, s. n. 1. Fontă. În soba de tuci duduia focul. REBREANU, R. I 243. Cuțitul... poate să fie făcut și din tuci, însă cu tăișul oțelit. PAMFILE, A. R. 42. 2. Ceaun. Tuci de mămăligă. ▭ Dintr-un tuci arid și hîd, Sub capac au prins să sară Floricele care rîd, Cocoșei de foc și pară. D. BOTEZ, F. S. 42.
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. (Regional) A săruta. Haide, mîndră, să te țuc, Că mîne mă duc la plug. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 476.
tuci s. n., (vase) pl. túciuri
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
tuci s. n., (vase de fontă) pl. túciuri
țucá vb., ind. prez. 1 sg. țuc, 3 sg. și pl. țúcă
TUCI s. v. fontă.
TUCI s. v. ceaun.
ȚUCÁ vb. v. săruta.
túci (-iuri), s. n.1. Fontă. – 2. Ceaun, oală, tingire. – Mr., megl. tuci. Tc. tuç, din per. tuč „bronz” (Șeineanu, II, 385; Lokotsch 2098), cf. ngr. τούτσι, alb., bg., sb. tuč. – Der. tuciuriu, adj. (negru, brunet, oacheș; cenușiu, cafeniu).
TUCI ~uri n. pop. 1) Aliaj de fier, carbon și alte elemente, care se produce în furnale; fontă; schijă. 2) Ceaun (sau alt recipient) din fontă. [Monosilabic] /<turc. tuç
A ȚUCÁ țuc tranz. reg. A atinge cu buzele pe cineva (în semn de respect, de dragoste etc.); a săruta. /Din țoc
A SE ȚUCÁ mă țuc intranz. A face (concomitent) schimb de săruturi (cu cineva). /Din țoc
tuciu n. 1. fier combinat cu carbon; 2. vas de tuciu (numit obișnuit ceaun). [Turc. TUČ, bronz].
ceaún n., pl. e (rut. čaun, čahun, čavun, ceaun, d. tăt. ča[h]un; rus. čugún, fontă, tucĭ). Vas de fontă în care se face mămăligă. Cumpăna orizontală a zidaruluĭ. – În Munt. și ceaon (pl. oane) și tucĭ.
tucĭ n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] tuç, tuc, bronz; ngr. túdzi [scris tútzi], bg. sîrb. tuč). Schijă, fontă, aliaj de fer cu cărbune. Munt. Ceaun (Iov. 94).
țuc, a v. tr. (var. din a țocăi. Cp. cu sîrb. cukati, a izbi, bg. cukam, beaŭ vin mult). Trans. Ban. Fam. Sărut, pup.
TUCI s. fontă, (prin Ban.) bădic, (Mold.) schijă. (Un tub de ~.)
tuci s. v. CEAUN.
țuca vb. v. SĂRUTA.
țucá, țuc, vb. intranz. – A săruta: „Țucu-i ochii lui cei dragi” (Calendar, 1980: 100). – Din țuc „cuvânt care imită zgomotul produs de un sărut” (MDA).
țucá, țuc, vb. intranz. – A săruta: „Țucu-i ochii lui cei dragi” (Calendar 1980: 100). – Din țoc „cuvânt care imită zgomotul produs de un sărut”.

tuci dex

Intrare: țuca
țuca conjugarea I grupa I verb tranzitiv reflexiv reciproc
Intrare: tuci
tuci substantiv neutru