tub definitie

2 intrări

19 definiții pentru tub

TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, din metal, sticlă, cauciuc etc., goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, folosită de obicei pentru scurgeri, transporturi sau păstrare de lichide sau gaze. ♦ Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1); spec. corp tubular în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. ♦ Tub electronic = dispozitiv sau aparat constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. ♦ Recipient subțire din metal, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice și medicale. 2. Canal natural care intră în componența unor aparate sau organe animale și vegetale și prin care circulă hrană, aer etc. ◊ Tub fonator = organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. – Din fr. tube, lat. tubus.
TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, din metal, sticlă, cauciuc etc., goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, întrebuințată de obicei pentru scurgeri, transporturi sau păstrare de lichide sau gaze. ♦ Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1); spec. corp tubular în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. ◊ Tub electronic = dispozitiv sau aparat constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. ♦ Recipient subțire din metal, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice și medicale. 2. Canal natural care intră în componența unor aparate sau organe animale și vegetale și prin care circulă hrană, aer etc. ◊ Tub fonator = organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. – Din fr. tube, lat. tubus.
TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, goală în interior, de metal, beton, sticlă, cauciuc etc. comunicînd la ambele extremități cu exteriorul; poate avea diametre și lungimi diferite și se folosește la transportul lichidelor sau al gazelor. Galeria e lungă și netedă ca un tub de ciment. BOGZA, Ț. 66. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă în interiorul căreia se produc sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și de diametrul piesei respective) la trecerea unui curent de aer prin ea. ♦ Înveliș de metal sau de carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. 2. Recipient din metal subțire, în care se țin diferite paste, preparate cosmetice sau medicale. Tub de vaselină. 3. Conductă sau vas în organismele animale, prin care circulă substanțe nutritive, aer, diverse secrețiuni ale unor organe etc.; canal (3). ◊ Tub digestiv v. digestiv. Tub fonator = organul cu care realizăm sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări; cavitate bucală. 4. Aparat alcătuit dintr-o țeavă în care sînt introduși doi sau mai mulți electrozi, folosit la diferite montaje în fizică sau în tehnică. ◊ Tub electronic = tub în care se găsesc doi sau mai mulți electrozi și în care se produc descărcări electrice în gaze sau emisiune de electroni, folosit în radiofonie, ca redresor etc. Tub Geisler = tub care conține un gaz la presiune joasă, în care se produc descărcări electrice.
tub s. n., pl. túburi
tub s. n., pl. túburi
TUB s. 1. v. conduct. 2. (BOT.) tub ciuruit = vas ciuruit, vas liberian. 3. v. țeavă. 4. (înv. și reg.) sulinar. (~ de canal.) 5. (FIZ.) tub electronic = lampă. (Un ~ de radio.)
TUB s.n. 1. Țeavă de metal, de sticlă etc. 2. Recipient din metal subțire în care se țin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. Formațiune anatomică de formă tubulară în organismele vii (mai ales la animale). ♦ Tub fonator = organ, în formă de canal, cu care se realizează sunetele vorbirii, delimitat de laringe și de buze și nări. 4. (Tehn.) Aparat în formă de țeavă în care sunt introduși doi sau mai mulți electrozi, folosit la diferite montaje. ♦ Tub electronic = tub în care se găsesc doi sau mai mulți electrozi și în care se produc descărcări electrice. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități la trecerea unui curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton care conține explozibilul și proiectilul unei arme de foc. [Cf. fr. tube, lat. tubus].
TUB2 s. n. 1. țeavă de metal, de sticlă, de cauciuc etc. 2. recipient din metal subțire în care se țin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. formațiune anatomică de formă tubulară în organismele vii. ♦ ~ fonator = organ în formă de canal cu care se realizează sunetele vorbirii, delimitat de laringe și de buze și nări. 4. (tehn.) aparat în formă de țeavă în care sunt introduși doi sau mai mulți electrozi, la diferite montaje. ♦ ~ electronic = tub în care se găsesc doi sau mai mulți electrozi și în care se produc descărcări electrice; ~ Geissler = tub care conține un gaz rarefiat și în care se produc descărcări electrice, la reclamele luminoase. ◊ (la unele instrumente muzicale) țeavă care produce sunete de diferite tonalități la trecerea unui curent de aer prin ea. ◊ înveliș cilindric din metal sau din carton care conține explozibilul și proiectilul unei arme de foc. (< fr. tube, lat. tubus)
TUB1- elem. „tub”. (< fr. tub-, cf. lat. tubus)
TUB ~uri n. 1) Piesă cilindrică, rectilinie sau îndoită, goală în interior, folosită pentru scurgeri sau transportul de fluide, precum și pentru alte scopuri; țeavă. 2) Recipient cilindric de metal maleabil sau din material plastic al cărui conținut (preparate cosmetice, medicale, alimentare) poate fi scos prin apăsare. ~ de pastă de dinți. 3) Organ natural al organismelor animale sau vegetale. ~ digestiv. /<lat. tubus, fr. tube
tub n. țeava de plumb, fier, sticlă, pe unde aerul și alte fluide pot trece și avea ieșirea liberă; tubul digestiv, organele ce concură la digestiune.
*tub n., pl. urĭ (lat. tubus, fr. tube. V. tulă). Țeavă, conduct (de gumă, de plumb, de lut, de tucĭ). Tub Berlier, tunel căptușit cu plăcĭ de oțel, cum se obișnuește pe supt ape. Tubu luĭ Branly, receptor de unde în telegrafia fără sîrmă. Tubu luĭ Crookes, un instrument radiografic. Tubu luĭ Geissler, tub care conține gaz rarificat în care trecerea descărcăriĭ electrice provoacă efecte luminoase deosebite. Anat. Tubu digestiv, mațele pin care se face digestiunea.
TUB s. 1. (ANAT.) canal, conduct. (~ auditiv extern.) 2. (TEHN.) țeavă. (~ metalic de 20 de țoli.) 3. (înv. și reg.) sulinar. (~ de canal.) 4. (FIZ.) tub electronic = lampă. (Un ~ de radio.)
fústă tub sint. s. (vest.) ◊ „Prima și cea mai importantă relatare a revistelor de specialitate se referă la... fuste, dar nu la orice specimen din această foarte largă serie de produse vestimentare, ci doar la aceea denumită fustă tub. Se numește în acest prozaic fel pentru că este dreaptă, are forma unui burlan, după cum se exprimă în mod tendențios maeștri ai pixului cu pastă; femeile slabe folosesc modelul fustă tub strânsă în talie doar cu un elastic.” Săpt. 26 XII 75 p. 8 (din fustă + tub)
pantalón-túb s. m. (vest.) Pantalon în formă de tub ◊ „Pantalonii-tub, iată o ultimă noutate a modei. Nu au un nume prea frumos, dar denumirea lor pare a fi explicită și elocventă. Îi cheamă pantaloni-tub pentru că sunt drepți, chiar puțin strâmtați în partea de jos a piciorului.” Săpt. 21 I 77 p. 8 (din pantalon + tub)
róchie-túb s. f. Rochie dreaptă, în formă de tub ◊ „Rochiile-tub în culorile toamnei, sub impermeabile și paltoane lungi, aceasta este recomandarea caselor de modă pariziene.” Sc. 18 IV 75 p. 2 (din rochie + tub)
TUB piesă de formă cilindrică, goală în interior, utilizată în aviație în diverse scopuri. Tubul de bord este montat pe avioanele de luptă, utilizate contra obiectivelor aeriene, constituindu-se în guri de foc. Tubul de foc are rol de protejare și de ghidare a cablurilor, comenzilor automate sau manuale și a sistemului de largare al parașutelor. Tubul pilot măsoară presiunea dinamică și presiunea statică pentru a determina viteza de deplasare a unei aeronave.
tub 1. (it. tubo sonoro, chocallo; engl. tubo, shaker, chocolo; fr. tubo, chocallo; germ. Schüttelrohr, Tubo), instrument de percuție idiofon, de origine pop. braziliană. A fost introdus în orch. simf. Este construit dintr-un corp cilindric de bambus sau alt material, închis la ambele extremități, având la interior pietricele ori bile mici (alice) din metal. Sunetul se obține prin scuturarea t. cu ambele mâini. 2. V. orgă. 3. V. tuburi de schimb.
tuburi de schimb (it. colaccio; fr. cromette, tube de rechange; germ. Setzstück, Krummbogen), tuburi anexe de dimensiuni mici, având o formă îndoită, aplicate instr. de suflat de alamă cu emisie naturală* cu scopul de a schimba, după necesități (la instr. tranpozitorii – v. transpoziție), fundamentala inițială.

tub dex

Intrare: tub (s.n.)
tub 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: tub (pref.)
tub 2 pref. element de compunere prefix