tușit definitie

2 intrări

18 definiții pentru tușit

TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire.
TUȘÍT s. n. Faptul de a tuși; acces de tuse; tușitură. – V. tuși.
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire.
TUȘÍT s. n. Faptul de a tuși; acces de tuse; tușitură. – V. tuși.
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A expira brusc și cu zgomot aerul din plămîni (din cauza îmbolnăvirii aparatului respirator, a alunecării în trahee a unor corpuri străine etc.). Ți-a venit să tușești. C. PERRESCU, C. V. 225. Cuconu Ioniță tușea puternic. HOGAȘ, DR. II 105. Tușea necontenit, o tuse seacă; pomeții obrajilor săi erau neîncetat rumeni. BOLINTINEANU, O. 455. Tuși spre a-și drege glasul. NEGRUZZI, S. I 8. ◊ (Poetic) Sare-un greier, crainic sprinten... El tușește, își încheie haina plină de șireturi. EMINESCU, O. I 87. ♦ Tranz. Fig. A scuipa, a expectora. Șalupa, scuturată parcă de-un înec, tuși un nouraș de fum cenușiu. GALAN, B. I 48.
TUȘÍT s. n. Faptul de a tuși.
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
tușít s. n.
tușí vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. tușeáscă; ger. tușínd
tușít s. n.
TUȘÍT s. (rar) tușitură.
A TUȘÍ ~ésc intranz. A expira brusc și zgomotos aerul din plămâni (din cauza iritării sau îmbolnăvirii aparatului respirator); a avea un acces de tuse. /<lat. tussire
TUȘÍT n. Acces de tuse. /v. a tuși
tușí, tușésc, vb. IV (reg.) a face cuiva semn, a-i atrage atenția prin tuse.
tușì v. 1. a avea un acces de tuse; 2. a imita sgomotul tusei. [Lat. TUSSIRE].
tușésc v. intr. (lat. tŭssire, it. tossire, pv. cat. pg. tossir [sp. toser], vfr. toussir [nfr. tousser]). Împing brusc și zgomotos aeru afară din plămînĭ din pricina tusiĭ orĭ fac așa într’adins ca să atrag atențiunea cuĭva.
tușít n., pl. urĭ. Acțiunea de a tuși mereŭ: m’aĭ asurzit cu atîta tușit!
TUȘIT s. (rar) tușitură.

tușit dex

Intrare: tuși
tuși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: tușit
tușit substantiv neutru