tuși definitie

19 definiții pentru tuși

TÚȘĂ2, s. f. (Pop. și fam.) Mătușă. – Din [mă]tușă.
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire.
TUȘĂ2, tuși, s. f. (Pop. și fam.) Mătușă. – Din [mă]tușă.
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt și a expira brusc și cu zgomot aerul din plămâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire.
TÚȘĂ1 s. f. (Familiar) Mătușă.
TUȘÍ, tușesc, vb. IV. Intranz. A expira brusc și cu zgomot aerul din plămîni (din cauza îmbolnăvirii aparatului respirator, a alunecării în trahee a unor corpuri străine etc.). Ți-a venit să tușești. C. PERRESCU, C. V. 225. Cuconu Ioniță tușea puternic. HOGAȘ, DR. II 105. Tușea necontenit, o tuse seacă; pomeții obrajilor săi erau neîncetat rumeni. BOLINTINEANU, O. 455. Tuși spre a-și drege glasul. NEGRUZZI, S. I 8. ◊ (Poetic) Sare-un greier, crainic sprinten... El tușește, își încheie haina plină de șireturi. EMINESCU, O. I 87. ♦ Tranz. Fig. A scuipa, a expectora. Șalupa, scuturată parcă de-un înec, tuși un nouraș de fum cenușiu. GALAN, B. I 48.
tușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 să tușeáscă; ger. tușínd
túșă (mătușă) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșii
tușí vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. tușésc, imperf. 3 sg. tușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. tușeáscă; ger. tușínd
TÚȘĂ s. v. mătușă, tanti.
A TUȘÍ ~ésc intranz. A expira brusc și zgomotos aerul din plămâni (din cauza iritării sau îmbolnăvirii aparatului respirator); a avea un acces de tuse. /<lat. tussire
tușí, tușésc, vb. IV (reg.) a face cuiva semn, a-i atrage atenția prin tuse.
tușă f. prescurtare familiară din mătușă.
tușì v. 1. a avea un acces de tuse; 2. a imita sgomotul tusei. [Lat. TUSSIRE].
mătúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ (rus. mátuška, mămucă, d. matĭ, mamă. D. rom. vine rut. matuša, mătușă. Uniĭ îl derivă d. lat. ámita cu sufixu -ușă, ceĭa ce e greŭ!). Sora tatăluĭ saŭ a mameĭ. Epitet respectuos uneĭ femeĭ maĭ bătrîne, maĭ ales în popor (V. păpușă). – Fam. tușă: tușa Marina.
túșă, V. mătușă.
tușésc v. intr. (lat. tŭssire, it. tossire, pv. cat. pg. tossir [sp. toser], vfr. toussir [nfr. tousser]). Împing brusc și zgomotos aeru afară din plămînĭ din pricina tusiĭ orĭ fac așa într’adins ca să atrag atențiunea cuĭva.
tușă s. v. CLAPĂ. MĂTUȘĂ. TANTI.
tușă, tuși s. f. mătușă

tuși dex

Intrare: tușă (mătușă)
tușă mătușă substantiv feminin
Intrare: tuși
tuși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a